Hotărât lucru, Milică Întâiul vrea să intre în istorie mai glorios decât Ștefan cel Mare, Ceaușescu și Napoleon la un loc. Altfel nu-ți poți explica rațional cum de s-a ajuns ca fostul prezident să fie ridicat în slăvi, până acum, prin nu mai puțin de patru lucrări cu pretenții istoriografice și  memorialistice; penultima, la care nu mă voi opri aici, „Emil Constantinescu 80 de ani – Om de știință, om de stat. Mărturii”.

Pe prima și-a dedicat-o și și-a scris-o însuși. Dimpreună cu Prima Doamnă de la Cotroceni, Zoe Petre. Om al comunismului for all time, care în 1989, la admiterea de la Istorie, mi-a aplicat, un pic ambetată dar categorică, politica de cadre a vremii (vezi pe site-ul meu secțiunea Biografie). A doua lucrare (i.e. lucrătură, și aceasta), un om al numitului cuplu, dar și al ceaușismului târziu, propagandist prolific al Partidului odios – Dan Pavel.

În sfârșit, ultima, două volume de departe cel mai indigest-encomiastice, semnate de Alex Mihai Stoenescu. Un cineva care pretinde că e istoric deși pe net sunt adevărate festivaluri de umor pe tema asta. Și cum n-ar fi când AMS susține, de pe o parte, în chiar cărțile în discuție că „am absolvit Facultatea de Istorie la numai 19 ani”, iar pe net se află și azi declarația sa, live, din 1999, că n-a absolvit nicio facultate de istorie (Emisiunea „Marius Tucă Show”, 23.09, 1999, min 37.15”)?

În sfârșit, înainte ca psihiatrii să trateze în viitor  acest caz, Justiția a stabilit demult că omul a fost turnător – foarte prolific și el, și tot pe bani, ca toți oamenii Sistemului – în beneficiul Securității comuniste. Era pasionat mai ales de delațiuni privind postul de radio Europa liberă. După 1989, ziaristul postului, Neculai Constantin Munteanu, cercetând arhivele, i-a atribuit lui AMS locul I în topul "Cei mai scârboși informatori” (citez pe scurt din laudatio: „În trei ani a produs o sută de turnătorii, deci cam 33 pe an”). Și care orice securist care-și respectă firma, el a atacat mereu după 1990 PNȚCD și pe Iuliu Maniu, despre care, în decembrie 2004, ca realizator la Realitatea Tv, a afirmat nici mai mult nici mai puțin că "n-a avut practic nici o contribuție la actul Marii Uniri”.

De precizat și că AMS, subinginer de utilaj tehnologic, a ajuns demnitar la vârful Armatei – ați ghicit! – în vremea Comandantului suprem Milică Grandomanul, rob al slavei deșarte.

Dar, în definitiv – bună întrebare – ce am eu cu fostul prezident și cu lăutarii lui? Cu ei, nimic special, ci doar cu falsurile și calomniile lor.

Concret, în 2003 Dan Pavel m-a acuzat („O istorie analitică a Convenției Democratice din România”) că în perioada în care eram unul dintre liderii Alianței Civice aș fi putut avea o vină pentru sinuciderea unui bărbat (cu destule probleme de temperament și nu doar) care făcea curățenie la sediu. L-am chemat în judecată, am produs probele cuvenite, și a fost obligat să-mi plătescă daune morale; dar, evident, cartea a rămas în biblioteci și librării continuând să împrăștie infamia generații la rând. După Pavel, la scurt timp, tot în 2003, în așa zisele sale memorii d-l Emil a scris că, la conducerea Departamentului de control al Guvernului aflându-mă, aș fi urmărit distrugerea coaliției de guvernare (dintre CDR și PD-ul lui Băsescu și Roman). L-am chemat și pe el în judecată. N-a argumentat și probat cu nimic credibil, după care a tipărit un nou volum din care a scos murdăria. La proces a invocat cartea lui Pavel (din lectura căreia reieșea, străveziu pentru oricine cât de cât în temă, că fusese alimentată cu calomnii de chiar fostul prezident). Pe site, în secțiunea de „Documente”, poate fi văzut totul, în detaliu, despre cele două procese.

Astăzi, în „România în perioada Administrației Constantinescu”, AMS reia murdăriile din anii din urmă (și deja îmi pare a fi evident că cineva vrea cu tot dinadinsul ca imaginea mea să fie maculată cu ceva). Noutatea de data aceasta e că fostul prezident s-a decis să ducă, prin intermediul unui mercenar, un război deschis cu AC, organizația care l-a susținut cel mai substanțial în drumul către Cotroceni. Și care, imediat după victorie, avea să constatate că omul ei era de fapt un prizonier al Sistemului împotriva căruia vreme de șapte ani vituperasem împreună (dar cu gânduri și intenții diferite); în privința aceasta cândva va fi de lămurit, cercetând arhivele, dacă ceea ce au susținut în mod repetat oameni precum ziaristul Europei libere Șerban Orescu în sensul că pentru a ajunge la Cotroceni, la sfârșitul lui 1996, între Constantinescu și "membrii fostei Securități" a fost încheiată, în cursul anului 1995, o înțelegere necunoscută celor ce l-au susținut (celor mai mulți dintre ei în orice caz). Nici cartea lui Orescu și nici comentariile mele pe marginea ei sub acest aspect (Cotidianul, 24 iulie 2000) nu au primit niciodată vreo reacție publică din partea celui vizat. Ce am aflat în schimb de la fostul coleg, dar numai foarte recent și doar prin presă, e că pe timpul mandatului s-a aflat în permanentă legătură cu... Ion Iliescu. 

În plus de Constantinescu și Pavel, AMS aduce câteva alte falsuri patente:
 
- Valerian Stan a fost dat afară din AC pentru că îl ura pe Constantinescu: în realitate, pe 6 mai 2000, la Congresul al 6-lea al AC, eu m-am retras din Alianță; am motivat în cadrul unui discurs plin de înțelegere și bună-voință către foștii colegi, și nicidecum mânat de ura față de omul scribului mandatar – pe site, la Documente, „La retragerea din Alianța Civică”);
- la DCG n-am primit de la precedesorul PSD-ist dosarele Flota și Apartamentul/ Vilele de protocol: Honcescu voise să mușamalizeze dosarul Flota întrucât făcuse parte din conducerea Companiei implicate; parte din cazuistica din dosarul Apartamentul/ Vilele de protocol se regăsea în raportul Comisiei parlamentare comune, din anii precedenți; din el, Honcescu instrumentase doar câteva cazuri vizând lideri/ apropiați ai PD (ca ulterior să nu conteste soluțiile vădit netemeinice și nelegale ale Parchetului); în perioada în care am fost la conducerea DCG, am completat verificările și cu numeroase cazuri de lideri și demnitari ai guvernării PSD (Ion Iliescu, Antonie Iorgovan, Virgil Măgureanu, Sorin Oprescu etc); dosarul Flota eu l-am inițiat și coordonat până am fost demis iar pentru acesta și pentru dosarul Apartamentul/ Vilele de protocol am fost demis de Victor Ciorbea, cu acordul lui Constantinescu, la cererea lui Băsescu și Roman; ulterior Ciorbea și Băsescu și-au asumat decizia ca pe o greșeală – pe site, "Biografie”; este un fals patent susținerea lui Milică, repetată în timp, că el a inițiat dosarul Flota) – în legătură cu toate, a se vedea Rechizitoriul Parchetului general, precum și, pe site, "Documente”: „Precizări privind activitatea la conducerea DCG și trei precizări succesive privind dosarul Flota.

În sfârșit, singura adevărată și imensă surpriză în legătură cu toate cele de aici e că așa zisele cărți ale lui Stoenescu au fost prefațate, cu elogii stupefiante, de respectatul istoric Ioan Aurel Pop. Nimic din ce văzusem până acum la d-l Pop nu-mi spunea că ar putea face un asemenea lucru, chiar dacă îi știam relația foarte apropiată cu ranchiunosul Emil Constantinescu. Tot ce-mi doresc cât pot de sincer pentru președintele Academiei e să nu cadă cândva mai jos de atât.