Tărăboi mare, cu modificările astea fiscale: crește leafa sau scade leafa? Câștigă angajatorul, angajatul sau niciunul? Obligă multinaționalale la taxarea profiturilor făcute la noi sau nu?

 

 Multe întrebări și multe teorii care se bat cap în cap. N-am încotro, aștept să văd cum se "așează” și pe cine „omoară”, defapt, practica. Până atunci, notez niște chestii ce scapă prea ușor atenției, sub focul ăsta încrucișat. Cică peste două milioane de oameni care muncesc nu au contribuțiile plătite la stat de către angajator. Mai concret: unul din doi angajați la privat nu ar beneficia, practic, de asigurări de sănătate, șomaj, pensie, etc. Cealaltă chestie poartă în ea o simbolică ce mă frisonează de-a dreptul, fiindcă ar da de pământ definitiv cu niște concepte consacrate. Potrivit lui Gheorghe Piperea, trecerea contribuțiilor sociale în sarcina exclusivă a salariatului este o măsură "de factură ultra-liberală, care lasă angajatorul în postura unică în Europa de a nu mai contribui sub nicio formă la sistemele de asigurări sociale (pensie și șomaj) și de asigurări sociale de sănătate”…

 

Prea repede s-a mutat centrul de atenție de pe declarațiile președintelui privind regionalizarea. E "Hausaufgabe” de la UE și trebuie tratată cu mare importanță! Asta fiindcă am halit multe chestii aparent servite la cerere dar făcute după rețete, ingrediente și pofte ale altora, din care ne-am ales cu pântecăreli și mari dureri de cap. Sau fiindcă slăbirea asta a statelor naționale de pe continent prea aduce, de exemplu, cu imperativele stabilite de gânditorii lui Bismarck și urmate preț de două războaie mondiale, potrivit cărora Germaniei i-ar sta bine cu niște marionete mici și guduritoare în jur, pe post de „state”. Dar mai ales fiindcă unii nu înțeleg că lăudata reducere a puterii, prerogativelor, resurselor și suveranității centrului propriu nu echivalează în mod obligatoriu și direct cu un transfer al acestora în plan local sau regional. Ci că va duce, dincolo de vorbe dulci și alte vrăjeli, la transferul lor în afară, la "înalta poartă”. Cu al tău te mai cerți, te mai înjuri peste gard dar te mai și împaci la o răchie. Altuia s-ar putea să nu-i pese nici de înjurăturile, nici de gardurile, nici de răchiile tale. Ca să nu lungesc vorba: regionalizarea ar presupune niște modificări prin Constituție. Dacă astea vor atinge măcar cu un fulg alineatul 1 al primului articol (România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil), pregătiți-vă de ce e mai rău, indiferent cât lapte și miere vor fi pompate pe țevile propagandei.

 

În rest? Pe la mine pe acasă, propagandiștii de serviciu…la serviciu! Iar și-au „amintit” că la sfârșitul primului război mondial, prin octombrie (ce coincidență tovărășesc-amuzantă!) era proclamată "republica banat”. Evident, aceiași tipi aflați la serviciu au „uitat”, ca de obicei, să precizeze că bolșevica idée și încercare de punere în practică îi aparținea Budapestei, că urmărea menținerea Banatului în granițele Ungariei și că românii bănățeni i s-au opus cu o fermitate demnă de toată cinstea, cerând fără tăgadă Unirea cu România!

 

Las’… că nu-i bai… Sau?