Jurnalistul Silviu Mănăstire face o radiografie fără menajamente a congresului noului partid al lui Dacian Cioloș în editorialul găzduit de România Liberă.

Mănăstire scrie că congresul i-a transmis o senzație de amatorism, iar partidul are „metehne dictatoriale încă din fașă”.

„De remarcat că noul partid folosește portocaliul fostului Partid Democrat și că, asemenea vechiului PD, are metehne dictatoriale încă din fașă: Cioloș s-a  „produs" singur și a câștigat președinția partidului boxând cu propria umbră la perete. Trebuia inventat măcar un singur contracandidat, eu cred că rolul acesta îi era pregătit fiului de securist Iordache, numai că individul care a înființat de fapt partidul, ca un făcut, și-a dat demisia tocmai înaintea congresului. Ce dramă!

Ca de obicei, Cioloș a vorbit prost și chinuit, omul nu transmite nicio emoție, iar mimica feței lui nici atât. Până și Iohannis a învățat să zâmbească. Pentru a induce senzația de profesionalism, de competență, discursul a fost asezonat cu diverse grafice și strategii de guvernare ce rulau pe ecran, scrise probabil de niște corporatiști. Cioloș și oamenii lui vor să conducă România, dar nu au fost în stare să organizeze decent un eveniment public, propriul congres de partid. Pe vremuri nu au fost în stare să ducă la bun sfârșit o campanie de donații pentru „Cumințenia Pământului", dar pretind că vor reforma sistemul de colectare de taxe și impozite al țării. Că vor aduce buna guvernare. Nici nu știi cum să reacționezi – să râzi sau să plângi”, notează Mănăstire.

Ziaristul continuă afirmând că Dacian Cioloș pare să susțină „iște prelegeri motivaționale, nu politice, de dezvoltarea personalității. Aici se vede influența de-a dreptul sectară a soției lui Cioloș, implicată într-o afacere de-asta, cum să-i spun, mistico- corporatistă, de dezvoltare a sinelui. Ceva cu „mindfulness", yoga minții, un fel de sectă mistică pentru corporatiști cu mințile prăjite de atâta muncă. Din punctul acesta de vedere oamenii sunt cam tra la la”.

În opinia lui Silviu Mănăstire, „totul este construit superficial, ca un script pentru o reclamă la Vegeta; prima dată a fost o „Platformă 100", mai lipsea și capul de tractor la care să atașeze platforma, apoi a fost o „Mișcare împreună", copiată după Macron. Ambele „branduri" au fost abandonate ca șosetele pentru un nou produs... Plus, care se adaugă la nimeni nu știe ce. Un plus de organizare, de exemplu, nu ar strica, până ajunge Cioloș să conducă din nou România poate reușește să-și conducă cei cinci sute de membri”.

Jurnalistul consideră că Cioloș face exact ce reproșează celorlalte partide.

„Vorbeam de năravuri dictatoriale pe care Cioloș le reproșează celorlalte partide. Singura opoziție de la congres, în persoana unei doamne, ciudate și ea, ziarista-revoluționară de la Inter, a denunțat modul incorect în care Cioloș a organizat adunarea invocând tocmai statutul partidului. A fost ejectată de pe scena unde a apucat să urce după ce moderatoarea evenimentului, pare-se chiar președinta congresului, a cerut un vot de blam în plen. Corporatiștii lui Cioloș au ridicat mâinile la unison și i-au făcut vânt reacționarei de pe scenă. Imaginea mi-a amintit de congresul al XII-lea al PCR, când sala l-a executat pe tovarășul Pârvulescu, cel care îl acuza pe celălalt tovarăș, Ceaușescu, că a mânărit alegerile. 

Ce este ciudat la toată povestea politică ce îl însoțește pe Cioloș, care tinde să devină o veritabilă telenovelă, este tocmai senzația de artificial, de chestie țesută în laboratoare, nenaturală. Oricât s-ar chinui netalentatul domn Dacian să nege orice urmă de securism de pe cămășile sale cadrilate de tocilar, mirosul pregnant transmis online de la congres era acela de naftalină. 

Naftalina din cazărmile militare ale anilor '80-'90, un miros de care Dacian nu a putut să scape cu toată apa de colonie franțuzească pe care a folosit-o din belșug”, a concluzionat Silviu Mănăstire.