ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 9.02/ 16:34  Președintele autodesemnat al statului Venezuela Juan Guaidó a mulțumit României pentru recunoașterea sa drept lider al statului sud-american.

Juan Guaido a distribuit postarea pe Twitter a președintelui Klaus Iohannis în care îl recunoaște și a scris pe rețeaua socială:  „Mulțumesc guvernului României pentru recunoașterea luptei noastre pentru restaurarea ordinii constituționale și pentru alegeri libere în Venezuela. Europa este alături de Venezuela”.

Reamintim că, în lipsa unei poziții comune clare, cel puțin 19 state membre UE l-au recunoscut individual pe liderul opoziției venezuelene Juan Guaido drept președinte interimar al țării,  Italia anunțând că nu îl recunoaște pe noul lider de la Caracas.
 
Știrea inițială

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că România îl recunoaște pe Juan Guaido drept Președinte al Venezuelei, informează Administrația Prezidențială.

„Decizia Președintelui României a fost luată în urma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea Președintelui interimar Juan Guaidó”, transmite Administrația Prezidențială.

Sursa citată precizează că Iohannis „consideră că, îndeosebi în contextul în care țara noastră exercită Președinția Consiliului Uniunii Europene și ținând cont de dinamica crescută a evoluțiilor internaționale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacții rapide, bine fundamentate și ferme, în acord cu prioritățile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung”.

Administrația Prezidențială menționează că a solicitat încă de luni, 4 februarie, imediat după reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la București, transmiterea, în regim de urgență, către Administrația Prezidențială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect și a unei propuneri clare de poziționare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică și juridică, cu privire la posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaidó drept Președinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimității acțiunilor sale și ale Adunării Naționale.

„În cursul dimineții de vineri, 8 februarie a.c., la Administrația Prezidențială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziția României cu privire la situația din Venezuela”, avizat de către Prim-ministrul României. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaștere a Președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó, drept Președinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către Președintele României”, se arată în comunicat.

Slovacia a refuzat să îl recunoască pe Juan Guaido ca președinte interimar venezuelean, fiind a doua țară din Uniunea Europeană care blochează adoptarea unei poziții comune a Blocului comunitar privind criza din Venezuela.

Majoritatea statelor UE, inclusiv Germania, Marea Britanie, Franța și Spania, l-au recunoscut pe Juan Guaido ca președinte interimar al Venezuelei și au cerut organizarea unor noi alegeri.

Statele Unite, Canada și majoritatea statelor din Uniunea Europeană și America Latină și-au manifestat susținerea pentru Guaido. Președintele Nicolas Maduro a fost susținut sâmbătă, în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate ONU, de către China și Rusia. Maduro a respins apelurile făcute de Statele Unite, Canada, statele din America Latină și din Uniunea Europeană pentru organizarea unor noi alegeri.