Klaus Iohannis a fost amendat cu 2000 de lei de CNCD. REACȚIA președintelui

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost amendat cu suma de 2.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce șeful statului a folosit apelativul „penali” referindu-se la anumiți lideri politici.
Astfel, Colegiul director al CNCD a considerat, miercuri, cu majoritate de 5-4, că termenul „penali” folosit de președintele Klaus Iohannis depășește limita libertății de exprimare.
„Utilizarea termenului „penali” de către președintele României, Klaus Iohannis, reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnați, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4'', se precizează într-un comunicat al CNCD.
Reacția președintelui nu a întârziat să apară, acesta anunțând că este o decizie politică și că o va contesta în instanță
„Președintele României consideră că este o decizie politică și va contesta la instanța competentă decizia CNCD” , a declarat Administrația Prezidențială pentru Mediafax.
În data de 15 februarie, președintele Klaus Iohannis a declarat că niște penali fac o încercare disperată să discrediteze DNA și pe conducerea acesteia, fiind o încercare jalnică. El a mai spus că părerea sa, cunoscută, este că DNA și conducerea acesteia fac o treabă foarte bună.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ion Iliescu dus de urgență la spital

Drogurile și declarațiile iresponsabile ale ministrului Justiției Alina Gorghiu. Comunicat PNȚMM

NU, NU E AȘA cum vor homosexualiștii! România NU recunoaște căsătoriile între persoane de același sex, nici din UE, nici din Sodoma, nici din Gomora

Mara Nicolescu: De ce PSD și PNL trebuie să dispară

Transsexualul purtător de cuvânt al armatei ucrainene a fost DEMIS. Ciudatul Cirillo a amenințat ”propagandiștii Rusiei” de pe Lista Neagră a Ucrainei cu moartea. Pe listă se află și cetățeni americani ca Tucker Carlson sau Elon Musk, cât și Andrei Marga

Ion Cristoiu: Călimănești - O explozie cu grave semnificații social-politice și economice
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)