Klaus Iohannis nu a invitat „persoanele cu probleme penale“ nici la parada, nici la recepția de 1 Decembrie

Cei care, deși dețin funcții în stat, „au probleme penale” nu au fost invitați nici la parada militară care va fi organizată de Ziua Națională a României la Arcul de Triumf, nici la recepția organizată de șeful statului la Palatul Cotroceni, a anunțat azi purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi.
Ȋn cadrul manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, „primul moment va fi parada militară, care va începe la ora 11:00, la Arcul de Triumf. Vor fi defilări ale detașamentelor de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, cât și militari din țări partenere aliate”, a declarat Dobrovolschi. „Al doilea moment important al manifestărilor dedicate Zilei Naționale îl reprezintă recepția de aici, de la Palatul Cotroceni. Această recepție va începe la ora 18:00 și va fi găzduită de Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Pentru că au existat tot felul de cifre vehiculate în spațiul public, simt nevoia să fac această precizare: au fost invitate 600 de persoane la Parada militară și 500 de persoane la recepție.”
Unul dintre jurnaliști a întrebat dacă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu Liviu Dragnea, Victor Ponta sau Gabriela Firea se află pe lista celor invitați la recepție și la Paradă.
„Este vorba despre niște criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitați și nu pot să vă ascund, și nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul, bineînțeles că, în primul rând, este vorba despre criteriul ca acea persoană să dețină o funcție în stat, dar, de asemenea, să respecte și niște criterii de integritate, iar aici vorbim, desigur, despre inexistența unor probleme penale”, a răspuns Dobrovolschi.
Jurnalist: Deci clar, politicienii sau persoanele care au probleme penale nu vor fi prezente la eveniment?
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Răspunsul meu este foarte clar, din acest punct de vedere, că există acest criteriu și suntem foarte transparenți în a-l comunica.”
Mai mult decât atât, Președinția nu permite persoanelor invitate atât la recepție, cât și la paradă să fie însoțite. „Sunt niște formulări ale structurii de organizare, care țin pur si simplu de modul în care a fost construită ideea organizării, la nivel instituțional, de data aceasta”, a precizat purtătorul de cuvânt al Președintelui României.
Constituția României prevede, la art.23, alin. (11), că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, orice persoană este considerată nevinovată.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Liviu Dragnea Victor Ponta
Subiecte: Ziua Națională a României 1 decembrie
Organizații: Presedintele Romaniei
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)