Klaus Iohannis, reacție întârziată. După patru zile s-a decis să răspundă declarațiilor făcute de Vladimir Putin la adresa României
Președintele României Klaus Iohannis a avut prima reacție după ce Vladimir Putin a făcut câteva declarații la adresa țării noastre, în contextul scutului de la Deveselu.
Reacția sa vine la trei zile de la declanșarea scandalului, în condițiile în care în această perioadă a fost criticat pentru lipsa unei declarații.
Cu toate că președintele rus a făcut acele declarații vineri seară, pe 27 mai, reacția președintelui vine marți, 31 mai, la patru zile după ce declarația lui Putin a făcut obiectul unei mediatizări masive.
"Recentele declarații din partea Federației Ruse legate de sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt incorecte pe fond, pentru că sistemul nu are absolut nicio legătură cu Rusia. Ele nu pot să ne intimideze. Dimpotrivă, aceste amenințări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea noastră, de întărire a securității NATO ca reacție legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă", a declarat marți Klaus Iohannis, în timpul unei alocuțiuni cu prilejul deschiderii Programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, așa cum se arată pe portalul online al Administrației Prezidențiale.
Lipsa de reacție a președintelui a fost criticată atât de oameni politici, cât și de jurnaliști.
Singura instituție oficială care a reacționat a fost Ministerul Afacerilor Externe, care și-a exprimat surprinderea față de declarațiile liderului rus Vladimir Putin. MAE reiterează că acest sistem nu este îndreptat împotriva Federației Ruse sau a altui stat, se arăta în comunicatul oficial al MAE.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Vladimir Putin
Locații: România
Subiecte: Baza NATO România Scutul antirachetă România
Organizații: NATO Presedintele Romaniei
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)