LISTA NEAGRĂ a lui Dragnea. Președintele PSD vrea să schimbe Guvernul din temelii, inclusiv pe Grindeanu. Premierul mizează pe sprijinul lui Iohannis

Potrivit unor surse din PSD, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu s-au coalizat împotriva premierului Sorin Grindeanu, scrie Adevarul.
Cei doi lideri ai coaliției de guvernare vor să schimbe mai mulți miniștri, fiind vizat chiar scaunul premierului! Momentan, Sorin Grindeanu reușește să reziste, mizând pe situația juridică a lui Liviu Dragnea, dar și pe sprijinul președintelui Klaus Iohannis.
Liviu Dragnea i-ar fi cerut lui Sorin Grindeanu să remanieze mai mulți miniștri pentru că prestația lor publică a afectat imaginea PSD, însă premierul se opune, argumentând că și-ar pierde și mai mult din credibilitate dacă ar schimba din nou echipa la nici șase luni de la alegeri, în condițiile în care Cabinetul Grindeanu a trecut deja printr-o remaniere în urma protestelor din februarie.
Conform sursei citate, miniștrii vizați de Dragnea sunt: Viorel Ștefan ( Finanțe), Florian Bodog ( Sănătate), Pavel Năstase (Educație), Gabriel Leș (Apărare), Tudorel Toader (Justiție) și Toma Petcu (Energie).
Premierul, momentan, nu este de acord cu nicio remaniere și i-a cerut lui Liviu Dragnea să amâne evaluarea miniștrilor până în toamnă, întrucât e prea devreme să fie analizată munca lor. Dragnea, dimpotrivă, a anunțat public că miniștrii vor trece zilele următoare printr-un proces de analiză, care, totuși, nu trebuie să se soluționeze automat cu remanieri.
Surse din PSD au declarat pentru Hotnews.ro că Dragnea și Tăriceanu ar vrea să-l schimbe pe chiar și pe Grindeanu, dar pentru acest plan au nevoie de spijinul lui Iohannis. Mutarea este considerată riscantă, PSD trecând prin mari emoții când a nominalizat premierul, imediat după alegeri.
Foarte probabil, scena politucă se va agita și mai mult în toamnă, după ce Daniel Constantin își va face un partid cu oameni din ALDE. Nici în PSD lucrurile nu sunt calme, fostul premier Victor Ponta, în război deschis cu Dragnea, având încă o popularitate mare.
.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)