Gabriel Liiceanu și-a anunțat demisia din Grupul de Dialog Social (GDS) din cauza neînțelegerilor cu noul președinte al ONG-ului, dar și o serie de nemulțumiri legate de modul de funcționare al GDS, informează G4Media.

La începutul lunii aprilie, Mircea Dinescu cerea să fie șters dintre membrii fondatori, iar Laura Ștefan și-a dat demisia din organizație, după ce GDS a decis să-l premieze pe fostul procuror Augustin Lazăr, după ce s-a dezvăluit că acesta anchetase deținuți politici pe vremea lui Ceaușescu.

Mai precis, filozoful îl acuză pe senatorul USR, Vlad Alexandrescu de nepotism, numindu-l „un Dinu Păturică al vremurilor noastre” sau „Neo-Păturică”.


„Așa se face că, încet-încet, am reușit să coborâm politețea la nivel de imoralitate. Căci din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării.

În clipa de față avem în Grup chiar o întreagă familie, familia Vianu-Alexandrescu: tatăl, Ionel Vianu (demisionat în urmă cu un an pentru că punctul lui de vedere nu a întrunit acordul unanim într-o mică dezbatere online), fiul (Ștefan), nepotul (Vlad) – cei doi, așadar, sunt veri primari – și soția nepotului (Raluca)”, le-a scris Liiceanu membrilor GDS.
 
El spune că singurul merit al soției lui Alexandrescu este că la ședințe tace. „N-ar fi nimic dacă, prin jocul fericit al hazardului, am avea de-a face cu un clan hăruit integral cu vocație civică. Din păcate lucrurile stau exact pe dos: cu excepția lui Ionel Vianu, ceilalți membri ai clanului nu acoperă „criteriile Pleșu”, răstălmăcite și contestate vehement la ultima noastră întâlnire de Vlad Alexandrescu, devenit faimos în ultimele săptămâni printre noi pentru că, podidit de admirație de sine și otrăvit de bietul său eu, s-a autointitulat „membru marcant al opoziției”.

Raluca, soția lui, este o încântătoare și grațioasă doamnă, care scrie articole citibile pe sărite și a cărei relevanță publică e nesemnificativă. Are meritul, deloc neglijabil că, în adunările Grupului, păstrează tăcerea. Lui Ștefan, având și el micile neajunsuri ale verișoarei prin alianță, îi lipsește în schimb această calitate: e gureș, și decibelii pe care-i emite la fiecare luare intempestivă de cuvânt pun la grea încercare neuronii celor de față.

Ca să nu mai spun că, repezit cum e, scoate nu de puține ori pe gură prostii („Păi să votăm, să votăm pe loc, că eu cred că nimeni de aici nu are ceva împotrivă ca președintele Grupului să primească indemnizație!” Ba eu am, dragă Ștefan, căci nici un membru al GDS nu-și face meseria de cetățean pe bani, ca revoluționarii lui Iliescu. Și-apoi de unde să primească? Din cotizația membrilor de 100 de lei pe an?)

Despre membrul-marcant-Vlad-Alexandrescu s-ar putea scrie un eseu. Sau un roman despre un Dinu Păturică al vremilor noastre. (Vă mai amintiți cum îl introduce Filimon în scenă? „… avea un nas cam ridicat în sus, ce-i indica ambiția și mândria grosolană”.) Ceva îmi spune, pornind de la felul în care se poartă (pus pe harțag, zâzanii și obrăznicii), că de la el se va trage destrămarea Grupului. El, și complezența iresponsabilă a câtorva dintre noi, întrețin aprins focul dihoniei.

Căci dihonia a pătruns în Grup la ședința din luna mai, nu atât din pricina urletului meu exasperat din deschidere, cât zădărelii și comediei juridice pe care a jucat-o de față cu toți Neo-Păturică, explicându-ne, cu competența lui juridică de doi bani, că avem cvorum, când de fapt nu aveam, că membrii neînregistrați sunt membri cu drepturi depline, când de fapt nu erau, că ce dacă nu ne-am ținut adunările generale de ani de zile… Pe scurt, sabotând exigența de legalitate a Grupului.

Filozoful rezumă motivele demisiei sale în câteva cuvinte: „Grupul pentru Dialog Social și-a pierdut idealitatea”.

De cealaltă parte, Alexandrescu susține că Liiceanu și-a dat demisia  din cauză că nu a reușit să-și impună punctul de vedere în ce privește procesul alegerii noului președinte al Comitetului Director al GDS.
 
„Dl. Liiceanu a ales să-și dea demisia în urma acestui eșec, pe care îl consideră unul personal. Scrisoarea pe care o publică astăzi este o încercare disperată de a găsi țapi ispășitori pentru faptul că majoritatea membrilor GDS nu au fost de acord cu direcția pe care încerca să imprime GDS”, se arată în replica senatorului USR.

„Publicul trebuie să fie informat că, în procesul alegerilor pentru Comitetul Director și funcția de Președinte al Comitetului Director al GDS, dl. Gabriel Liiceanu nu a putut să își impună punctul de vedere. Dl. Andrei Cornea a fost ales Președinte al Comitetului Director.

Nu este vorba atât despre alegerea unor persoane, cât despre încercarea de a controla comunicarea celei mai vechi organizații a societății civile din România de după Revoluție și direcția ei ideologică.

Dl. Liiceanu a ales să-și dea demisia în urma acestui eșec, pe care îl consideră unul personal. Scrisoarea pe care o publică astăzi este o încercare disperată de a găsi țapi ispășitori pentru faptul că majoritatea membrilor GDS nu au fost de acord cu direcția pe care încerca să imprime GDS.

Este trist că, la plecare, un membru al GDS spune public că, practic, Grupul e dizolvat prin această plecare. Și mai crede că, dacă nu îl poate controla el, se simte dator să îl distrugă. Din fericire, organizația va rămâne mai departe conștientă de menirea ei și după plecarea dl. Liiceanu.

Cred că Grupul pentru Dialog Social are o conducere nouă, capabilă să îi asigure un nou suflu și să îl mențină mai departe conectat la adevăratele probleme de azi ale României. GDS a fost creat ca un grup pentru Dialog Social și trebuie să rămână așa, relevant pentru întreaga societate, și nu modelat de pretențiile idiosincrasice ale unuia dintre membrii lui”, a mai spus Alexandrescu pentru G4Media.

Grupul de Dialog Social s-a înființat în 1990, sub patronajul și la indicațiile nomenclaturistului comunist, Silviu Brucan.