Scriitorul și fostul dizident din perioada comunistă, Liviu Cangeopol, a avut amabilitatea de a ne trimite un articol spre publicare, pe adresa ActiveNews.

Liviu Cangeopol s-a născut la Iași în 1954 și a intrat în conștiința publică după ce publicația Liberation a publicat un interviu cu domnia sa, pe 5 aprilie 1988. Ulterior, interviul a fost difuzat și la Radio Europa Liberă. A emigrat în SUA în septembrie 1989. În 2010, Liviu Cangeopol anunța retragerea din arena publică.


Iată că scriitorul ieșean revine cu acest text, pe care ActiveNews îl publică după cum urmează:
 
Caricaturile lui Moliere    
 
Zilele acestea continuăm să asistăm la discuții grave cu caracter de nimic: mulți concetățeni sunt porniți să aprobe ecuația că, dacă Vasilica Viorica Dăncilă este rea din cale-afară, negreșit că președintele reales, Klaus Werner Iohannis, ar fi bun de nu mai poate! Nimic mai înșelător în percepția mitologiei urbane a califatului dunărean de azi! 

Cînd Dumnezeu bate un popor neascultător, nu numai că nu-i dă conducătorii care să-l scoată din mocirlă, dar nu-i acordă nici șansa unui discernămînt gospodăresc. Oricine ar ajunge la putere ar reprezenta, în linii mari, conturul aceluiași dezastru. Cu ce v-a afectat, altfel decît la mofturile de imagine și încălțăminte, că la Cotroceni s-a aflat Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu ori Klaus Iohannis? Ca membru de rînd al societății, v-a lăsat rece. Și încă ar fi fost bine. Milioane de români au luat calea exilului (edulcorat de filologii de serviciu drept diaspora). S-ar fi schimbat cu adevărat esența nației dacă la cîrmă ar fi urcat Radu Cîmpeanu, Nicolae Manolescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Corneliu Vadim Tudor ori coana Vasilica? Pe ici, pe colo, dar în nici un caz în punctele esențiale. 
 
Nici unul dintre cei care au acoperit în dezonoare funcția (sau ar fi urmat) nu a făcut nimic pentru a demasca și distruge rețelele de securiști rămase în activitate (cu ocazia pierderii procesului de realegere, cinic și ipocrit, Emil Constantinescu s-a declarat învins de structurile provenite din Securitate – poate asta explică și de ce n-a ridicat un deget pentru a le veni de hac!). Nici unul de mai sus nu a stîrpit mlaștina financiară în care s-au pierdut și se pierd miliarde de euro în fiecare an, în detrimentul societății. Nici unul dintre ei n-a produs un reviriment moral în sînul unei nații netrebnice și deprimate. Nici unul nu a reușit să reprezinte măcar o fărîmă de speranță de redresare a dezastrului în care am intrat imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Și atunci? Aceștia nu reprezintă decît o prelungire logică și nu exagerat de contorsionată a dictatorilor imunzi Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.
 
De unde brambureala asta etilică a marii victorii electorale, extazul așa-ziselor eliberări (repetate) de sub tutela comuniștilor deghizați, aplauzele la scenă deschisă că un ticălos a învins alt ticălos? De ce ar fi mai bun Iohannis Klaus decît doamna Vasilica? Nimeni nu este capabil să explice, altfel decît că impedimentul logopedic al unuia este net superior balbuțelii celuilalt. Alții se mulțumesc să adauge că președintele, măcar, nu a contribuit la nenorocirile performate de tagma pesedistă. Cu adevărat să fie?! Măcar și numai pentru că n-a făcut nimic pentru a stăvili crunta distrugere a avutului silvic al țării, la un loc cu pădurarii, că a acceptat s-o îndepărteze din funcție pe singura persoană care a dovedit că a luat în serios eradicarea corupției în România, că n-a dat cu securiștii de pămînt în nocivitatea la pătrat a unuia care, ca și Emil Constantinescu, îmbracă toga de oaie molatică peste pielea tăbăcită de lup. 
 
Populația ostilă sau neutră l-a judecat pe dl Klaus pentru ostenita lui exprimare orală, pentru placiditatea reacțiilor în orice împrejurare, pentru apetența manifestată la adresa concediilor lungi, pentru garderoba neinspirată a soției, cît și asupra faptului că nu se implică în nimic, ci plutește diafan ca un puf de păpădie dus de vîntul compromisului endemic intravilan. Nepăsător sau doar neputincios la asaltul permanent al pesediștilor asupra nației, și-a dovedit cu prisosință inutilitatea și ridicolul. Stupida filozofie electorală: să-l alegem pe Klaus Iohannis în lupta lui sfîntă cu reprezentantul PSD, după ce, timp de cinci ani, PSD a făcut ce-a vrut! Și a vrut mult și a vrut rău!
 
Și atunci, la ce mascarada realegerii? Pentru garanția că nu ne vor fura din capul statului unul ca Ponta ori ca Dragnea? Plăpîndă consolare! Ne vor ruina cei din Guvern, prin lăcomie sau incompetență, indiferent în ce culoare se vor drapa, sub oblăduirea pre-senilizată a îngăduitorului vizat în 27 de dosare penale (potrivit României libere din 21 noiembrie 2018, "14 dintre acestea au fost clasate la Sibiu, iar restul au fost plimbate pe la DNA sau DIICOT, instituții care refuză să explice soarta dosarelor"). 
 
Pînă și controversatul Traian Băsescu a făcut o figură mai revoltată și mai onestă decît placidul grof de pe malurile Cibinului. Marinarul intra în spume și se lua în permanență cu clica pesedistă de gît, a fost la un pas de a fi destituit și, chiar dacă de ochii lumii, a condamnat și comunismul într-o ședință parlamentară (rămasă, e drept, fără nici o urmare punitivă ori compensație). Prin comparație, Iohannis aduce a caricatură de personaj din opera lui Molière, care se crede președinte pentru că se află la Cotroceni, al românilor - unde mai pui? - pentru încă n-au reușit să emigreze toți.