ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Liderul PSD, Liviu Dragnea a vorbit pe larg, în emisiunea ”După 20 de ani” de la ProTV, despre imunitatea parlamentarilor.

”Chiar cu părere de rău. O să insist pentru scoaterea imunității parlamentare din Constituție. Mie îmi face rău fizic să decid eu, care nu sunt judecător, destinul unui om. Trebuie să lăsăm judecatorul să decidă”, a spus Dragnea. 

Potrivit declarațiilor lui Liviu Dragnea, PSD este în momentul față cel mai modern partid din România, singurul care face schimbări reale și își dorește ca, pe viitor, clasa politică să-și recâștige credibilitate în fața cetățenilor.

Primul pas propus de Dragnea în acest sens este codul de conduită al PSD, care va fi adoptat săptămâna viitoare. Acesta va reglementa mult mai bine cine merită și cine nu să facă parte din partid, în funcție de conduita morală.

Pentru alegerile din 2016, președintele PSD susține că lista consilierilor locali și județeni va fi, mai întâi, prezentată și acceptată de electorat. Abia după avizul cetățenilor, aceasta va fi depusă oficial pentru alegeri.