MAE: Senatul SUA nu a decis să limiteze bugetul alocat sistemului Aegis Ashore de la Deveselu
Ministerul Afacerilor Externe susține, că Senatul SUA nu a decis să limiteze bugetul alocat sistemului Aegis Ashore de la baza militară americană de la Deveselu, fiind vizate alte capabilități, care nu erau prevăzute de acordul cu partea română.
Precizarea MAE vine după ce în presă au apărut informații potrivit cărora Senatul Statelor Unite ar fi eliminat din proiectul de buget al Pentagonului pe anul viitor un articol care prevedea accelerarea instalării de noi capabilități la sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la baza militară americană de la Deveselu din România.
Potrivit MAE, sistemul de apărare împotriva rachetelor de la Deveselu Aegis Ashore este complet operațional, este bugetat corespunzător și își îndeplinește misiunea atribuită, fiind integrat în capabilitatea NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.
„Acest sistem strategic și de înaltă performanță al Statelor Unite găzduit de România reprezintă o contribuție majoră a celor două țări la securitatea euro-atlantică. Programul continuă în conformitate cu Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România. Prevederea din proiectul de lege privind bugetul apărării SUA pe anul 2018 se referea la instalarea unor alte capabilități, de protecție anti-aeriană, suplimentare, și nu se referea la sistemul deja instalat la Baza Militară Deveselu. Senatul SUA nu a decis să limiteze bugetul alocat sistemului Aegis Ashore, ci a vizat alte capabilități, care nu erau prevăzute de acordul cu partea română", arată MAE.
MAE adaugă că în acest moment proiectul de lege menționat se află în faza de dezbatere la nivelul Congresului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Călin Georgescu, interviu de excepție în presa slovacă, la un an de la anularea alegerilor: ”Ei au dat lovitura de stat, nu eu. În Ucraina se decide viitorul Europei”
Valerian Stan: Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut ieri o declarație de o gravitate colosală: Europa trebuie să se pregătească pentru un război așa cum numai bunicii noștri au îndurat. Conflictul cu Rusia este la ușa noastră
ACTUALIZARE: Lovitura lui Bolojan pentru Nicușor Dan - CIUCU Primar General! AUR rade USR: Anca Alexandrescu pe locul 2! Ciucu anti-Catedrală. Bucureștenii au boicotat masiv farsa alegerilor: 17 secții din Sec. 3 cu prezența la vot sub 1%
Judecătoarea Adriana Stoicescu demască adevăratele interese din spatele documentarului Recorder
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Pentru români nu sunt bani, pentru Ucraina – încă 4,4 miliarde de euro
Recomandările noastre
VIDEO: BOCETUL cutremurător al fiicei Generalului Radu Theodoru și mulțumirile Familiei și Camarazilor: Spre idealul de a avea o Românie a Românilor!
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Secțiuni: Politic
Subiecte: Baza NATO România
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)