Majoritatea britanicilor doresc să părăsească Uniunea Europeană, în timp ce cei mai mulți români vor să rămână în UE
Un sondaj de opinie realizat de Institutul ORB International a relevat faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii din Marea Britanie sunt în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană, în timp ce 85% dintre români sunt pentru menținerea României în UE.
Potrivit sondajului, citat de Mediafax, Marea Britanie este singura țară din cele 14 analizate în care majoritatea cetățenilor este în favoarea unei ieșiri din Uniunea Europeană, la polul opus aflându-se România, unde 85% dintre cetățeni își doresc să rămână în Uniunea Europeană și doar 15 la sută să părăsească UE.
Astfel, la întrebarea "Dacă mâine s-ar organiza un referendum privind rămânerea sau ieșirea țării dumneavoastră din UE, ați vota pentru a rămâne sau pentru a ieși din Uniunea Europeană?", 54% dintre britanici doresc o ieșire a țării lor din Uniunea Europeană.
De cealaltă parte, susținerea pentru a rămâne în UE este ridicată în țări precum Bulgaria (80%), Germania (72%), Finlanda (71%) sau Spania (68%), în timp ce procente mai mici se înregistrează în Suedia (53 %) sau Franța (55%).
Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 14.500 de adulți din 15 țări europene, Islanda fiind însă exclusă la chestionarul privind rămânea sau ieșirea din zona euro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Papahagi, vehiculat la Cultură, i-a cerut demisia Patriarhului Daniel. Ierarh BOR: Părerologi aroganți, pseudo-influenceri care lovesc în Biserică, nu mai sunt fii ai ei. Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei: A luat Crezul în derâdere
ACTUALIZARE: AU EXPLODAT TOATE CELE 4 DRONE! Alertă maximă în Portul Constanța: O dronă maritimă încărcată cu explozibil s-a autodetonat necontrolat. Kievul confirmă că drona era ucraineană - DETALII INCREDIBILE
După drona aeriană, asalt de drone marine ucrainene! Diversiune explozivă a Ucrainei la anunțarea unui nou guvern în România?
LIVE VIDEO: Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României: Am ales o persoană independentă, care are experiența și valorile care-l definesc pentru postul de premier. Eugen Tomac: Guvernul va fi tehnic, nu politic
ROMÂNIA, ȚARA FĂRĂ REPREZENTANȚI. ”Alo? Zelenski? Da...Sunt Nicu de la București. Îmi cer scuze că am pus Portul Constanța în calea dronei Ucrainei!” - NICU, ȘOȘO ȘI CU VOLO PUTIN radiografiați de Florin Ursache
Dan Dungaciu acuză: Drona de la Constanța sau cine sapă groapa dezinformării cade singur în ea. De ce Țoiu nu l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la MAE? De ce Dan nu vrea să-l deranjeze pe Zelenski cu explicații?
Recomandările noastre
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
Secțiuni: Politic
Locații: Marea Britanie România
Subiecte: Iesire din Uniunea Europeana
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)