Marian Munteanu, primul lider politic care critică obligativitatea vaccinării: Trebuie să ne apărăm împotriva experimentelor iresponsabile care pun în primejdie sănătatea oamenilor
Marian Munteanu, președintele Alianței Naționale România (ANR), este primul lider politic important care s-a pronunțat în favoarea dreptului cetățenilor de a alege de a fi sau nu supuși unui tratament medical, în speță vaccinarea.
După ce peste 1.500 de oameni au realizat un lanț uman în jurul Parlamentului, duminică, liderul ANR a reacționat și a distribuit pe facebook interviul realizat de ActiveNews cu biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe. Linkul a fost însoțit de următorul comentariu:
Legea vaccinării obligatorii, adoptă până acum de Senat, prevede vaccinarea obligatorie a copiilor și a adulților, precum și declararea epidemiilor prin declarație de Ministru.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Liviu Alexa l-a prins pe Marcel Boloș în fundul gol pe un site de gay. Există o ”mafie a homosexualilor” în funcții publice în România?
JD VANCE A CONDIȚIONAT PREZENȚA TRUPELOR SUA DIN ROMÂNIA DE ”ÎMPĂRTĂȘIREA UNOR VALORI COMUNE”: Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul popor încât îl reduci la tăcere sau anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, ca în România
Guvernul Bolojan si-a anunțat intenția de a desființa Institutul Elie Wiesel din cauza acțiunilor sale de distrugere sistematică a valorilor românești
Călin Georgescu nu o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei. Inpolitics: Case closed. Călin Georgescu nu recunoaște alegerile și nu va sprijini niciun candidat - VIDEO
În ziua în care secretarul NATO aterizează în România, bubuie dezvăluirile cu șpăgi pentru intrarea la Bolojan de 1.500.000 euro. STENOGRAMELE milionarilor cu legături SRI și SIE: „Două piese care conduc țara - una peste Nicușor și alta peste Isărescu”
Video revoltător arată cum soldați israelieni torturează și violează un deținut palestinian. Fostă șefă a IDF care a denunțat abuzul a fost arestată
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Marian Munteanu Virgiliu Gheorghe Vlăescu
Locații: București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)