ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a ținut să transmită un mesaj cu ocazia Praznicului Înălțării Domnului, zi în care țara celebrează și Ziua Eroilor.

În cuvântul său, premierul Orban a ținut să sublinieze că azi este „o zi atât de importantă din calendarul creștin-ortodox, în care sărbătorim praznicul Înălțării Domnului, o dedicăm și eroilor, ostașilor și tuturor celor care au scris istoria României prin propriul sacrificiu, pe câmpul de luptă, în lagăre sau în temnițele comuniste, apărând libertatea, credința strămoșească, pământul țării și idealul de unitate al românilor.”

 

De asemenea, el a spus că prin grija arătată față de monumentele comemorative, arătăm cât de mult îi respectăm pe eroii neamului.

„Omagiem sacrificiul lor înălțător și le păstrăm vie amintirea prin ceremoniile intrate în tradiție cu acest prilej. O rugăciune, un gând, o lumânare aprinsă în memoria lor, grija față morminte și monumentele comemorative ridicate în cinstea lor sunt modul nostru de a ne exprima astăzi recunoștința față de ceea ce eroii neamului au făcut cu gândul la generațiile care aveau să le urmeze”, a spus Orban.
 
Premierul a precizat că respectul pe care-l arătăm eroilor se poate manifesta prin atragerea tinerilor în cunoașterea istoriei și exemplelor de curaj din trecut.

„Consider însă că dovada cea mai mare de respect față de toți acești eroi este ca noi, la rândul nostru, să-i atragem pe tineri să cunoască istoria și să aprecieze exemplul de dăruire și curaj al celor care s-au jertfit pentru idealurile românilor. Cu arma în mână pe câmpul de luptă sau din frigul și întunericul temnițelor în care au fost închiși pentru că au militat pentru libertate și democrație, eroii secolelor și deceniilor trecute au avut grijă de viitorul țării.

Istoria este scrisă acum și de eroi căzuți la datorie în teatrele de operațiuni din diferite zone de conflict ale lumii, unde au reprezentat cu cinste România în cadrul unor misiuni desfășurate sub egida NATO, ONU sau a UE, precum și de toți cei care și-au pierdut viața salvându-și semenii.

Le închinăm tuturor această zi de mare sărbătoare creștinească, după datina străbună și orânduirea Bisericii Ortodoxe Române, cu tot respectul cuvenit pe măsura sacrificiului lor.

Odihnă în pace, tuturor eroilor neamului!”, a sunat mesajul șefului Guvernului.