Minciuna în care trăim
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ!

Imnul „Deșteaptă-te române”

La 1 ianuarie 2007, a intrat în vigoare  aderarea României  la Uniunea Europeană, Tratatul de aderare fiind semnat în 2005.  Consider că, începând cu această dată, 1 ianuarie 2007, România  nu mai este un stat independent, cum scrie în Constituție. În anul  2007, când trebuia să aniversăm 130 de la independența de stat (proclamată la 9 mai 1877 și intrată în vigoare la 10 mai 1877), România era din nou sub suzeranitate, de data aceasta europeană.

România a avut șapte Constituții  și un număr total de 26 de modificări ale Constituțiilor aflate în vigoare. Să vedem când a apărut independența în Constituție:

Constituțiunea din 1866, a lui Carol I  (intrată în vigoare la  1  iulie 1866), are 132 de articole. Țara se găsea sub suzeranitate otomană și plătea tribut, dar în Constituție nu apare nicio referire la această stare de dependență. La Articolul 1 spunea:

Art. 1. Principatele-Unite-Române constitue un singur Stat indivizibil, sub denumire de România.  

Constituțiunea din 1923  (intrată în vigoare la  28 martie 1923) are 138 de articole.  După evenimentele de la 23 august 1944, mai exact la 31 august, prin Decret Regal, legea fundamentală din 1923 este repusă parțial în vigoare, pentru ca în același an și doi ani mai târziu să sufere unele modificări,  iar la 30 decembrie 1947 să fie scoasă definitiv din vigoare. La Articolul 1 spunea:

Art. 1. Regatul României este un Stat național unitar și indivizibil.  

Constituțiunea din 1938,  numită și a lui Carol al II-lea, are 100 de articole. Intrată în vigoare la 27 februarie 1938, este suspendată, tot de către promotorul ei, regele Carol al II-lea, la 5 septembrie 1940, cu o  zi înainte de abdica. La Articolul 1 spunea:

Art. 1. Regatul României este un Stat Național, unitar și indivizibil.  

Constituția din 1948 (intrată în vigoare la  13 aprilie 1948)  are  105 articole. Articolul 1 spunea:

Art. 1. Republica Populară Română este un Stat popular, unitar, independent și suveran.
Constitutia din 1952 (intrată  în  vigoare la 24 septembrie 1952) are  105 articole. La Articolul 17 spunea:
Art. 17. Statul român democrat-popular - stat unitar, suveran și independent:  a) …k) … 

Constituția din 1965 (intrată în vigoare la 21 august 1965)  are 114 articole. La Articolul 1 spunea:

Art. 1. România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la orașe și sate, suveran, independent și unitar. Teritoriul său este inalienabil și indivizibil. 

Constituția din 1991 (adoptată  la 21 noiembrie 1991 și intrată în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991) avea  152 de articole. 

Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003.  Constituția  din 1991 revizuită în 2003 are 156 de articole.

Articolul 1, în 1991, spunea:
Art. 1 Statul român
(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. 
(2) Forma de guvernamânt a statului este republica. 
(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate
 
Articolul 1, din 2003,  spune:
ART. 1 Statul român 
(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. 
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. 
(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate
(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. 
(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Să observăm că în 2003 s-a simțit nevoia specificării în Constituție că în decembrie 1989 a fost Revoluție. Acestă minciună, în opinia mea, scrisă în Constituție, este o  imixtiune  gravă a politicului în actul de justiție, în istorie chiar. Ea mi-a amintit de bancul cu muncitorul de la o uzină care, știa el, fabrica biciclete și,  furând piese ca să-și facă și el o bicicletă, când asambla piesele, tot pușcă Kalașnikov ieșea. Așa vor păți, cred,  judecătorii  în   Dosarul Revoluției, oricum vor analiza probele, tot lovitură de stat le va ieși.   
          
Să mai observăm că în Constituția revizuită s-a renunțat la serviciul militar obligatoriu, adică am făcut o mare greșeală, în opinia mea de acum (am votat DA în 2003, dar m-am deșteptat de atunci). Articolul 52, în 1991, spunea:
  
Art. 52 Apărarea țării
(1)Cetățenii au dreptul și obligația să apere România. 
(2) Serviciul militar este obligatoriu pentru bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. 
(3) Pentru pregătirea în cadrul serviciului militar activ, cetățenii pot fi încorporați până la vârsta de 35 de ani.

Articolul 55, din 2003,  spune:

ART. 55 Apărarea țării 
(1) Cetățenii au dreptul și obligația să apere România. 
(2) Condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. 
(3) Cetățenii pot fi încorporați de la vârsta de 20 de ani și până la vârsta de 35 de ani, cu excepția voluntarilor, în condițiile legii organice.

Să mai observăm că în Constituția revizuită a apărut un titlu nou, „Integrarea euroatlantică”, care are două articole: 

TITLUL VI Integrarea euroatlantică 
 ART. 148 Integrarea în Uniunea Europeană 
 
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comuna a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor. 
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. 
(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. 
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2). 
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene. 
 
ART. 149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord 
 
Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor. 

Apreciez că sintagma Integrarea euroatlantică este mincinoasă, are scopul de a crea confuzie, de a induce faptul că UE și NATO sunt similare, ascunzând  astfel faptul  că UE este practic un stat federal  și că deci  în  urma aderării  ne vom pierde independența, pe când NATO (=OTAN=Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) este o organizație (militară) la care am aderat, cum am aderat și la ONU (Organizația Națiunilor Unite). Este ascuns opiniei publice faptul că UE  dorește  ă devină teoretic  un stat federal: „Statele Unite ale Europei”, după model american. Tratatele prin care s-a  conturat UE de astăzi  nu mai vorbesc explicit de „federație europeană”, cum vorbea Declarația Schuman, rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe,  dar o pregătesc cu pași mărunți, termenul folosit fiind de „integrare europeană”. 
 
UE are  deja Parlament European,  ales prin vot direct;  are o Bancă Centrală Europeană;  prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne ale statelor membre; s-a instituit  cetățenia europeană  și  s-a introdus deja moneda unică, euro. Ceea ce îi lipsește UE, ca să fie, teoretic,  un stat federal, este o Constituție. S-a încercat în 2004  adoptarea „Constituției Europene”;  România, prin Tratatul de aderare din 2005, și-a dat acordul în avans pentru Constituția Europeană. Noroc că ea a fost respinsă  de  cetățenii Franței și Olandei (două state fondatoare ale UE) prin referendumuri negative în mai 2005, așa că, pe moment, s-a renunțat la idee.  Esența  Constituției Europene a fost  însă preluată de  Tratatul de reformă (Tratatul de la Lisabona), care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acesta este  tratatul  valabil  astăzi. 
      
Fără să existe (încă) statul (federal) UE, a fost deja introdusă  în circulație moneda sa, Euro, la 1 ianuarie 2002.  „Cum s-a ajuns să se creeze, pentru prima dată în istorie la această scară, o monedă fără stat?...  și o bancă centrală fără guvern?”,  se întreabă celebrul  economist francez Thomas Piketty în lucrarea sa Capitalul în secolul XXI,  Grup Media  LITERA, 2015, pag. 946 - 953.  Acest  lucru, spune el,  explică problemele care au apărut și vor mai apărea în unele state din zona euro. Acest lucru stă, cred,  la baza Europei cu două viteze, de care se vorbește tot mai des.

Să reamintesc  că în Constituția din 1866, deși eram sub suzeranitate turcă, nu se pomenește nimic de Imperiul Otoman, din orgoliu cred și  pentru că se visa la independență, câștigată după lupte grele în 1877; pe  când acum, în Constituția revizuită în 2003, se pomenește de Uniunea Europeană și de Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) și de integrarea euroatlantică. În spațiul public, politicienii de toate culorile se laudă că proiectul nostru de țară după 1989 a fost integrarea euroatlantică, care a avut loc în 2007 și respectiv în 2004.  Sunt tot mai convinsă că păpușarii externi ai evenimentelor din decembrie 1989 ne-au indus   și   aceste „idealuri”, aderarea la UE și NATO, în locul recuperării monarhiei și a Basarabiei.

Nu poți, în opinia mea, să fii în UE și în același timp să fii independent.

Dovadă este existența Partidului pentru Independența Regatului Unit (UKIP) din  Marea Britanie, fondat  în 1993 de istoricul  Alan Sked pentru a lupta pentru independența UK, adică pentru ieșirea Marii Britanii din UE - lucru obținut prin referendumul pentru Brexit din 2016 (se îndoiește cineva că Brexit-ul va avea loc, cu toate piedicile puse de UE? – eu nu mă îndoiesc). Dovadă sunt constituțiile altor state membre ale UE, care nu conțin precizarea că statul este independent.  Logic era, deci,  ca după 1 ianuarie 2007, să fie revizuită din nou Constituția și să fie ștearsă referirea la independență, pentru că vine în contradicție cu apartenența la UE.  Dar, caracterul independent al statului nu poate forma obiectul revizuirii (suveranitatea însă poate !), spune Art. 152:
  
ART. 152 Limitele revizuirii 
 (1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Minciuna cu statul independent din Constituția actuală  este menită deci, în opinia mea, să ascundă faptul ca prin apartenența la UE ne-am pierdut independența. Așa se explică de ce,  dupa 1 ianuarie 2007,  nu mai vorbim de independența României, nu serbăm  nici 9 mai, nici 10 mai. Nici de federalizarea UE nu se vorbește, este foarte departe zice un istoric important.  Toată lumea este bucuroasă că  se plimbă liber în UE și că primim bani de la UE,  adică vede numai avantajele apartenenței la UE. Despre costurile imense  nu se suflă o vorbă, este un subiect tabu.

Vrei independența României? înseamnă că faci jocul Rusiei (ești idiot util), înseamnă că vrei cu Rusia. Această judecată binară absurdă (judecata binară (alb/negru)  este simplificatoare, în realitate judecata cu mai multe valori  trebuie să funcționeze): ori cu UE, ori cu Rusia,  este în opinia mea o manipulare grosolană,  care ne-a adus în UE și vrea să ne mențină în UE, care vrea  să împiedice eliberarea națiunilor (pe motiv că o națiune, mai ales una mică,  nu are șanse în competiția globală), care vrea să uităm că libertatea este cel mai de preț lucru. 

Parafrazându-l  pe Regele Ferdinand I, care în 1923 spunea că  „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa.”, voi spune și eu că nu frontierele fac o țară, ci spiritul care domnește în ea.  Ce spirit domnește acum în România? De leu sau de câine înlănțuit? (George Coșbuc)


Bibliografie:

Eleodor Focșeneanu, Istoria Constituționalǎ a României 1859-1991,   Ed. Humanitas, 1998.

Grigore Adriana Diana, Constituția din 1866 adoptată sub suzeranitate otomană, Historia, 25 aprilie 2013.

Constituțiile României, Studii, Coordonator Prof. univ. dr. Gheorghe Sbârnă, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989,  Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012 

Adelin Ungureanu, Istoria Constituționalǎ a României, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Analele Universității "Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 2/2009.