Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, se retrage din Guvern

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă susținută la sediul MTS, că se retrage din Guvern.
„Președinți de federații mi-au arătat susținerea în acest an de când sunt ministru, au strâns și semnături, dar le-am spus că nu vreau semnături ca să rămân. Nu mi-a trecut niciun moment prin gând să duc aceste semnături la partid (PSD, n. red.), pentru că nu voi alerga niciodată după funcție. De două-trei luni am zis că voi face un pas în lateral, iar acum vă anunț că mă voi retrage din funcția de ministru. Voi rămâne un partener al sportului și sper că nu i-am dezamăgit pe președinții de federații. E o familie frumoasă și le transmit să aibă încredere în sportul românesc, pentru că va renaște din cenușă'', a declarat Dunca.
„M-am consultat în această decizie și cu dl președinte Dragnea, pentru că trebuie asumate anumite responsabilități, și vă spun că nu e un minister ușor, am depus mult efort aici. Acum mă duc să mă ocup și de partid, pentru că sunt președinte de organizație la Brașov, de asemenea și la Senat sunt foarte multe lucruri de realizat, multe proiecte de care mă voi ocupa'', a adăugat Dunca.
Marius Dunca a fost subiectul unor acuzații lansate de către cotidianul Gazeta Sporturilor, fiind acuzat de mai multe nereguli în gestionarea portofoliului. De asemenea, Dunca a fost acuzat de GSP de favorizarea patronului Realitatea TV, Cozmin Gușă - președintele FR Judo - , în replică, Realitatea TV acuzându-l pe redactorul-șef al publicației că ar fi în slujba serviciilor secrete.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Victor Roncea: TURUL 2 ÎNAPOI SE ȚINE PE 4 MAI 2025
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Liviu Dragnea Marius Dunca
Locații: București
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)