Monica Macovei susține că a înotat 6 ore continuu în Marea Neagră, adică peste 50 km de țărm! Reacția lui Sebastian Bodu: PASTILE, sindromul Ioana D'Arc

Președintele Partidului M10, Monica Macovei, a povestit în cadrul unui interviu acordat siteului Life.ro o întâmplare petrecută pe litoralul românesc. Femeia în vârstă de 57 de ani susține că a înotat 6 ore în mare, dintre care 2 "în toate direcțiile", nereușind să vadă țărmul.
"Pot înota și 4 ore. Odată mi s-a întâmplat, la mare la noi, când am înotat vreo 6 ore. La un moment dat am trăit fenomenul de Fata Morgana. Mi se părea că văd țărmul, dar nu-l vedeam. Și atunci vreo două ore din acelea 6, am înotat încercând diverse direcții până cînd l-am văzut. Atunci am intrat până și eu în panică… Și când am ajuns pe țărm într-un târziu, cineva m-a întrebat uluit: „Știți că sunteți de 6 ore în apă? Sunteți Monica Macovei?” „Da”, am zis. „Nu-mi imaginam… Vă votez”, mi-a zis omul entuziasmat, dar și puțin uimit…", a spus Parlamentarul European.
Sebastian Bodu, fostul șef al ANAF și candidat la primăria sectorului 6, a reacționat la povestea doamnei Macovei:
"Update (eu sunt constănțean, înot de la 7 ani): 1. Nu poti sa înoți 6 ore după o anumită vârstă; în toate cazurile este epuizant. 2. Nu poti sa înoți atat de departe incat sa nu mai vezi țărmul (cca. 50 km). 3. Nu poti sa înoți 2 ore în toate direcțiile, până vezi țărmul. 4. Nu poate sta nimeni pe mal 6 ore uitându-se la tine. 5. Daca tu nu vezi țărmul, cu siguranță nimeni nu te vede pe tine în mare, de pe mal. 6. Dacă cineva chiar te vede în mare, la așa distanță de țărm, sună la 112 (intuiesc că nu era salvamar sau salvamarul era beat, altfel nu ar fi putut depăși geamandura). 7. După 6 ore de înotat în mare, dintre care 2 ore în toat direcțiile (prin absurd), când ajungi pe țărm numai de politică nu îți arde.
Morala: 1. Pastile. 2. Sindromul Ioana d'Arc, al eroinei care se dedică cetățenilor, chiar și in stare de totală epuizare. 3. Femeia asta vrea să conducă o țară."
În cadrul aceluiași interviu, Monica Macovei a povestit cum la vârsta de 54 de ani a sărit cu schiurile de pe trambulinele amenajate în Norvegia.
"Erau -30 de grade, aveam cagulă specială, costum de schi, era incredibil de frig. Am văzut trambulinele de sărituri. M-am strecurat până la ele și am sărit… Aceste trambuline sunt perfect tăiate, nu au nici măcar 3 cm la capăt în care să te poți răzgândi, să iei decizia să te oprești. Am căzut de câteva ori, dar nu mi-am rupt nimic", a declarat ea.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Putin și-a schimbat tonul după anunțul Marii Britanii privind furnizarea de obuze cu uraniu sărăcit Ucrainei: ”Ne rezervăm dreptul de a utiliza arme nucleare”

Elon Musk îi transmite un avertisment lui Joe Biden după ce acesta s-a lăudat că luptă împotriva "schimbărilor climatice" (VIDEO)

BRICS: TABĂRA DE OPOZIȚIE A VESTULUI

Pronunțarea deciziei în cazul lui Donald Trump, amânată din nou după un raport bombă potrivit căruia procurorul Alvin Bragg, susținut de George Soros, ar fi ascuns probe esențiale

SITUAȚIE BIZARĂ în cazul zborului lui Carmen Iohannis: Cu o zi înainte de întoarcerea președintelui, un avion privat a zburat pe ruta Dubai-Sibiu și apoi a revenit la București

Luminița Arhire: DEȘTEPTAREA PRESUPUSELOR OI ȘI RENEGAREA SPIRITULUI GREGAR
Recomandările noastre

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Virgiliu Gheorghe: Războiul văzut și războiul nevăzut
Persoane: Monica Macovei Sebastian Bodu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)