ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



S-a scris mult, s-a manipulat și mai mult despre încercarea de lovitură de stat din Turcia. Dintre toate interpretările și analizele făcute asupra evenimentelor, s-a impus o aberație: Erdogan, marele apărător al democrației în Turcia a reușit să învingă, ajutat de poporul turc cel iubitor de libertate, o lovitură de stat anti-democratică instrumentată de o juntă militară ce urmărea instaurarea unei dictaturi militare.

Am auzit, mai mult sau mai puțin în mod explicit, această teorie imediat după momentul în care, noaptea, târziu, președintele SUA, Barack Obama și-a declarat susținerea pentru regimul „ales democratic” al lui Erdogan (sursa: White House).

Înțelegerea corectă a situației din Turcia presupune un efort cu mult mai mare, decât să vizionezi imagini și analize difuzate de posturi tv sau agenții de presă dependente de interesele economice, politice și militare ale marilor puteri implicate în ceea ce s-a întâmplat în Turcia.

Să analizăm câteva afirmații făcute despre evenimentele din Turcia.

 
***
Afirmația: Erdogan este apărător al democrației. Adevăr sau minciună?

Un document foarte important în care se arată nivelul de degradare a democrației în Turcia și dimensiunea tot mai autoritaristă și islamistă a regimului Erdogan, a fost emis de Amnesty International, sub forma unui raport pentru perioada 2015-2016 despre încălcarea Drepturilor Omului în diferite state și regiuni ale lumii (sursa: Amnesty International). Iată cum este descrisă situația democrației în Turcia lui Erdogan:

 
”Mass-media se confruntă cu presiuni fără precedent din partea guvernului turc. Libera exprimare online și offline a fost afectată negativ, în mod semnificativ. Dreptul la libertate și dreptul de întrunire publică pașnică au continuat să fie încălcate. Cazurile de utilizare excesivă a forței de către Poliția turcă și de relele tratamente în detenție au crescut. Abuzurile și încălcarea Drepturilor Omului au persistat în Turcia, iar independența Justiției a fost erodată în continuare.
 
Se estimeaza că aproximativ 2,5 milioane de refugiați și solicitanți de azil au fost cazați în Turcia, dar multe dintre aceste persoane se confruntă cu detenția și deportarea arbitrară, în timp ce Guvernul Turc negociază cu Uniunea Europeană un acord de migrare.
 
Numirile motivate politic și transferul judecătorilor și procurorilor, din aceleași motive politice, au continuat pe tot parcursul anului 2015, cu consecinte dezastruoase asupra unui sistem judiciar lipsit deja de independență și imparțialitate.

Instanțele penale de pace - cu jurisdicție în desfășurarea investigațiilor penale, cum ar fi arestarea preventivă, confiscarea bunurilor și căile de atac împotriva acestor decizii - au intrat sub control guvernamental.

La alegerile generale din iunie 2015, Partidul de guvernământ ”Dreptate și Dezvoltare” (Partidul AK), al liderului Erdogan, aflat la putere din 2002, nu a reușit să obțină o majoritate parlamentară generală. Partidul AK a recâștigat majoritatea parlamentară, după ce s-a decis reluarea (!) alegerilor parlamentare în noiembrie 2015, când și-a asigurat aproximativ 50% din voturi (!).

Urmăririle penale în masă (!), în baza unor legi extrem de vagi și generale privind anti-terorismul, au continuat în 2015. În luna martie, 236 de ofițeri militari acuzați de participare la așa-zisul complot "Barosul", care urmărea răsturnarea de la putere a guvernului Partidului AK, au fost achitați după o nouă procedură de judecată, dar acțiunea a continuat în recurs, în cazul "Ergenekon" al civililor acuzați de participare la complotul respectiv.

Până la sfârșitul lunii august, se steimează că mai mult de 2.000 de persoane au fost reținute pentru presupuse legături cu PKK, în timp ce peste 260 de persoane au fost arestate preventiv. Urmăriri penale au fost inițiate asupra unor persoane acuzate de așa-zisă apartenență la "Organizația teroristă Gulen", despre care autorităție regimului Erdogan afirmă că a fi condusă de un cleric turc exilat în SUA.

Respectarea libertății de exprimare s-a deteriorat. Au fost inițiate urmăriri penale, s-au comis nenumărate abuzuri, inclusiv în temeiul legilor penale cu privire la defăimare și anti-terorism, asupra activiștilor politici și jurnaliștilor care au criticat activitatea funcționarilor publici sau politicle guvernamentale. Cetățenii de rând au fost frecvent aduși în fața tribunalelor pentru a fi judecați pentru postările în rețelele de social-media.

Guvernul turc a exercitat o presiune imensă asupra mass-media, vizând companiile media și rețelele de distribuție digitală, precum și jurnaliști care sunt cunoscuți ca opozanți și critici ai guvernului. Jurnaliștii respectivi au fost amenințați și atacați fizic de atacatori adesea rămași neidentificați. Jurnaliști cunoscuți au fost concediați, la presiunea guvernului turc, după ce au criticat politicile guvernamentale. Website-urile de știri, inclusiv cele aparținând presei kurde, au fost blocate din motive neclare, în temeiul unor ordine administrative, susținute de hotărâri ale instanțelor de judecată. Jurnaliștii care au relatat evenimente din teritoriile de sud-est ale Turciei, locuite preponderent de kurzi, au fost hărțuiți și agresați de poliția turcă.
 
În luna noiembrie 2015, șeful Asociației Baroului Diyarbakir și renumitul apărător al Drepturilor Omului, activistul Tahir Elci a fost împușcat mortal, după ce a făcut o declarație de presă în Diyarbakır. Asasinul a rămas neidentificat până la sfârșitul anului, pe fondul suspiciunilor privind precaritatea imparțialității și eficacității investigației oficiale.
Tahir Elci primise amenințări cu moartea, după ce a fusese acuzat de autorități pentru "propagandă în favoarea unei organizații teroriste" și pentru că declarase la televiziunea națională turcă, în direct, că PKK "nu este o organizație teroristă, ci o mișcare politică armată, cu un sprijin considerabil din partea populației kurde". Tahir Elci a fost amenințat cu pedeapsa la peste șapte ani de închisoare. Canalul de știri CNN Türk, a fost, de asemenea, amendat cu 700.000 de lire (230.000 euro) pentru difuzarea declarațiilor lui Tahir Elci.
 
Dreptul la întrunire pașnică a continuat să fie limitat în legislație și a negat ca exercitare în practică, în funcție de problemele pe care protesatarii doreau să le exprime public și/sau de profilul politic/civic al participanților. Practica de arestărilor arbitrare a manifestanților, în timpul întrunirilor/manifestațiilor publice, a primit temei juridic și a fost oficializat prin modificări legislative în luna martie, în pachetul de legi privind de securitatea internă a Turciei, fapt care a oferit poliției turce puteri nelimitate în a aresta, fără mandat și fără supraveghere judiciară, orice persoană participantă la o întrunire/manifestație publică. Demonstranții pașnici au continuat să fie urmăriți penal și condamnați în Turcia.
 
Cazurile de utilizare excesivă a forței împotriva protestatarilor a crescut în mod dramatic. În ianuarie, Nihat Kazanhan, un copil în vârstă de 12 ani, a fost împușcat mortal de un polițist în orașul Cizre. Autoritățile turce au negat inițial implicarea poliției, dar ulterior au apărut dovezi video care arată pe Nihat Kazanhan și alți copii aruncând cu pietre spre ofițerii de poliție și în secvențe video separată, se arată un ofițer de poliție trăgând cu pușca spre grupul de copii. Copilul Nihat Kazanhan a fost ucis de un singur glonț în cap. Procesul celor cinci ofițeri de poliție implicați este în curs de desfășurare.
 
Autoritățile turce au impus starea de asediu, în timpul operațiunilor de poliție care vizează orașele din sud-estul Turciei, locuite de kurzi. In timpul stării de asediu, s-a aplicat interdicția totală asupra rezidenților de a pleca din casele lor, a fost întreruptă în orașele respective alimentarea cu  apă potabilă și energie electrică, au fost suspendate comunicațiile, iar observatorilor externi le-a fost interzis accesul. Starea de asediu la Sur, Cizre și Silopi era încă în vigoare la sfârșitul anului 2015.

În jur de 2,3 milioane de refugiați sirieni și 250.000 de refugiați și solicitanți de azil din alte țări, inclusiv Afganistan și Irak, au fost cazați în Turcia. Aproximativ 260.000 refugiați sirieni au fost cazați în condiții bune, în tabere amenajate de guvern, însă cei mai mulți refugiați și solicitanți de azil sunt lăsați în afara taberelor și au primit o minimă asistență sau au fost lăsați fără o minimă asistență medicală și de subzistență, acestora fiindu-le interzis inclusiv dreptul la muncă. În multe cazuri, refugiații se luptă să supraviețuiască, acceptând activități de „muncă la negru”, în condiții abuzive și prost plătiți. Cererile de azil pentru non-sirieni au fost rareori acceptate. În aceste condiții, guvernul turc a semnat un acord cu UE în octombrie 2015, care vizează prevenirea migrației ilegale din Turcia către UE.
 
În luna septembrie, cel puțin 200 de refugiați - cea mai mare parte sirieni - care au încercat să pătrundă în Grecia, au fost arestați și duși în detenție, în locuri secrete, în diferite locații din Turcia. Mulți refugiați au fost supuți presiunilor pentru a accepta să se reîntoarcă "voluntar" în Siria și Irak, încălcându-se astfel, în mod flagrant Dreptul Internațional privind refugiații.”

Citind doar aceste relatări din Raportul organizației Amensty International și fără a mai face referire la numeroase alte mărturii despre abuzurile comise de regimul Erdogan, avem toate argumentele pentru a afirma că Erdogan NU este un apărător al democrației, NU este un politician democrat, iar politica regimului condus de Erdogan este antidemocratică și în conflict evident cu Drepturile Omului și principiile democrației europene și occidentale.
 
În mod firesc, ne întrebăm, de ce liderii Uniunii Europene consideră că Turcia merită să fie luată în calcul pentru o eventuală aderare la U.E., de ce abuzurile grave comise de regimul Erdogan nu au fost sancționate sever de Uniunea Europeană, de ce în contextul încercării de lovitură de stat organizată de Armata Turcă, liderii occidentali l-au susținut pe Erdogan, ca fiind lider democratic și apărător al democrației în Turcia (când probabil o neutralitate îngrijorată și apelul la încetarea vărsării de sânge și abuzurilor comise de ambele părți, ar fi fost o atitudine mult mai adecvată)?
 
***
 
Afirmația: Erdogan este un reformator care modernizează Turcia, după modelul democratic, european și occidental.

În multe situații, liderii U.E. și ai SUA au încercat să justifice prietenia îngăduitoare pe care o manifestă față de Erdogan, argumentând că acesta ar fi un reformator care modernizează Turcia și care, în ciuda unor excese impuse de contexte politice interne și externe dificile, dorește ca țara sa să devină parte a familiei statelor europene democratice.

Nimic mai fals. Erdogan este un islamist nostalgic după vremurile de glorie ale Imperiului Otoman.

 
Într-un articol cu titlul ”Erdogan și reîntoarcerea Imperiului Otoman”, publicația independentă The New Observer” a publicat, în mai 2016, o interesantă analiză a unor declarații publice făcute de Erdogan cu privire la rolul Turciei în lume, din perspectiva moștenirii lăsate de Imperiul Otoman și a propovăduirii Islamului (sursa: The New Observer). 
 
Este vorba de discursul rostit de Președintele Erdogan la Instanbul, în ziua de 30 mai 2015, cu ocazia sărbătoririi, de către guvernul turc, a căderii Constantinopolelui creștin sub ocupația armatelor musulmane conduse de Mehmed al II-lea Cuceritorul.
 
Vă ofer câteva fragmente de ”modernitate” și ”caracter european” din discursul lui Erdogan:

”Discursul a fost tradus din limba turcă în limba engleză, de un jurnalist turc care trăiește acum în Washington DC și a fost publicat de Institutul Gatestone, cu sediul la New York, specializat în propaganda anti-musulmană în sprijinul Israelului.

(N.N. O interesantă analiză și a acestui discurs, sub titlul „Turkey? In EU?”, poate fi lecturată aici: Gateston Institute / fragmente din varianta în limba turcă a discursului pot fi lecturate pe site-ul Președinției Republicii Turcia) 
 
În acest discurs, la care au participat două milioane de oameni care l-au aplaudat, Erdogan a întrebat: "Ce este cucerirea?"
 

"Cucerirea este Hijrah [expansiunea Islamului prin emigrare, urmând exemplul lui Mohamed, fondatorul Islamului, și adepții săi care au plecat de la Mecca, la Medina]. Cucerirea este Mecca. Este de a curăța Kaaba, casa lui Allah pe pământ, de toți idolii. Cucerirea este Ierusalimul. Este atunci când profetul Omar a ștampilat sigiliul Islamului pe Moscheea Al-Aqsa, primul nostru Qibla [direcția spre care își îndreaptă față un musulman atunci când se roagă, în timpul celor cinci rugăciuni zilnice], respectând toate credințele, inclusiv [cele ale] creștini și evrei (sic! n.n.).

Cucerirea este Al-Andalus [teritoriile musulmane din Spania]. Este de a construi cea mai frumoasă arhitectură, literatură, și cultura lumii, cum ar fi la Cordoba și Granada. Cucerirea este Samarkand [un oraș în prezent zi Uzbekistan și o dată capitala a civilizației antice sogdian a cărei principală religia era zoroastrianismul]. Cucerirea este Buhara [de asemenea, în prezent-zi Uzbekistan. A fost un oraș divers, cu zoroastrian, budiste, evrei și comunitățile creștine Nestoriane]. Este de a stabili una dintre cele mai mari civilizatii ale istoriei in stepele Asiei Centrale. Cucerirea este Salah al-Din al-Ayubbi [Saladin, care în 1187 a invadat Ierusalimul]. Este de a arbora steagul Islamului din Ierusalim, din nou.

Cucerirea este Alp Arslan [al doilea sultan medieval musulman al Imperiului Seljuk, care a cucerit Anatolia]. Cucerirea este de a deschide porțile Anatolia până la Viena pentru această națiune musulmană binecuvântată. Cucerirea este Osman Ghazi [primul sultan otoman]. Cucerirea este de a face sicomorul [Imperiul Otoman] să fie plantat în solul care ar acoperi trei continente și șapte climate prin luminarea inspirată de Sheikh Edebali care a spus: "Faceți omul să trăiască, astfel încât statul să poată să trăiască. Cucerirea este pregătire. Cucerirea este atunci când Sultanul Murad al II-lea a abdicat de la tron pentru fiul său în vârstă de 12 ani, Mehmed al II-lea. Și, desigur, cucerirea este sultanul Mahomed al II-lea, care la 21 de ani, îmbrățișa Istanbulul, orașul cel mai iubit al lumii, după distrugerea Bizanțul de o mie de ani.

Mehmed Cuceritorul a cucerit Istanbulul, în 1453, dar cuceririle au continuat mereu înainte și după aceea. Ele au continuat cu sultanul Selim I sumbrul, Sultan Suleiman Legiuitorul, sultanul Murad IV și sultanul Abdul Hamid al II-lea.

"Cucerirea înseamnă a avea curajul, tenacitatea, și perspicacitate să sfidăm întreaga lume, chiar și în cele mai grele timpuri. Cucerirea începe din 1994 [când Erdogan a fost ales primar al orașului Istanbul]. Cucerirea este de a sluji la Istanbul moștenirea sultanului Mahomed al II-lea. Cucerirea este de a face Turcia se ridice din nou.

 
La finalul discursului lui Erdogan, mulțimea a strigat: "Aici este armata, aici este comandantul!" 
 
Cred că prea multe lucruri nu mai sunt de adăugat la această directă și clară declarație de război politic și spiritual pe care o lansează Erdogan către Europa și implicit, către lumea creștină. Devine evident faptul că Erdogan nu dorește o Turcie modernă, democratică și europeană, ci dimpotrivă, este un nostalgic fanatic al restaurării Imperiului Otoman musulman, aderarea Turciei la Uniunea Europeană reprezentând pentru Erdogan nu intrarea în rândul țărilor democratice și civilizate, ci dimpotrivă, doar un mijloc prin care poate fi pusă în aplicare Hijra – expansiunea Islamului prin emigrare, urmând exemplul Profetului Mohamed, fondatorul Islamului, și al adepților săi care au plecat de la Mecca, la Medina.

Prin urmare, afirmația cum că ”Erdogan este un reformator care modernizează Turcia, după modelul democratic, european și occidental” este o afirmație falsă, o gravă eroare de apreciere a ceea ce înseamnă regimul Erdogan și așa-zisele sale reforme.

 
***
Afirmația: Erdogan respectă caracterul laic al statului turc și este un islamist moderat.

BBC a publicat un articol sub titlul ”Erdogan – președintele nemilos al Turciei” (sursa: BBC News), din conținutul căruia reiese destul de evident faptul că Erdogan este pe cale să declanșeze o subtilă și deopotrivă accelerată islamizare a Turciei.
 
În articol se spune că ”Erdogan a a negat că ar avea dorința de a impune valorile islamice, spunând că este loial secularism. Însă, tot Erdogan susține dreptul turcilor de a-și exprima convingerile lor religioase într-un mod cât mai deschis (incompatibil cu caracterul laic al statului, consfințit prin reformele lui Ataturk n.n.).

Acest mesaj islamist se transmite cu putere mai ales în mediul rural și în orașele mici din Anatolia – fieful tradițional al AKP, partidul lui Erdogan. Unii susținători l-au poreclit pe Erdogan cu cognomenul "Sultanul" – ca o actualizare a gloriei Imperiului Otoman.

În octombrie 2013, (la inițiativa lui Erdogan n.n.) Turcia a anulat normele laice privind interzicerea purtării vălului musulman de către femei, în instituțiile de stat din țară – cu excepția sistemului judiciar, Armată și Poliție. Astfel, a fost anulată o restricție laică veche de multe decenii. 

De asemenea, opozanții l-au criticat pe Erdogan pentru tentativa sa de a incrimina adulterul (conform preceptelor musulmane n.n.) și pentru inițiativele sale de a organiza pe teritoriul Turciei așa-zise "zone libere de alcool” (conform acelorași percepte musulmane n.n.). 
 
 
Totodată, opozanții consideră că noul și imensul palat prezidențial construit de Erdogan se constituie un simbol al tendințelor lui autoritariste. Așezat pe un deal, la marginea orașului Ankara, Ak Saray (Palatul Alb) are peste 1.000 de camere și este cu mult mai mare decât Casa Albă sau de decât Kremlinul, iar costurile au depășit estimările inițiale în valoare de 615 milioane de dolari (!)”

De fapt, Erdogan și-a manifestat fără ezitare atitudinea islamistă, încă din timpul mandatului de prim-ministru al Turciei. Astfel, conform organizației ”Jihad Watch” (sursa: Jihad Watch), ”în vara anului 2007, vorbind la Kanal D TV, în cadrul emisiunii de dezbateri politice "Arena”, premierul Erdogan a comentat cu privire la termenul de "Islamul moderat", folosit în Occident pentru a descrie partidul său AKP și a spus că "această expresie de Islamul Moderat este foarte urâtă, este ofensatoare și este o insultă la adresa religiei noastre. Nu există nici un Islam moderat sau nemăsurat. Islamul este Islam și atât!".
 
”Islamul este Islam. Vor fi discutate aceste afirmații în mass-media occidentală? se întreba, la acel moment, autorul analizei de la Jihad Watch. Analiștii europeni și americani vor lua în mod public în discuție problema dacă Erdogan are sau nu are dreptate, și ce implicații ar putea fi, dacă el are dreptate? Sau vor ignora acest lucru și vor continua să-și asume în analizele lor că tocmai opusul acestei declarații ar fi adevărul și să respingă ca fiind "ideologi" sau "Islamofobi" pe cei care atenționează asupra influenței politicienilor musulmani de tipul lui Erdogan și a gravității unor afirmații de genul acesta?”

Paradoxal și șocant, aceste întrebări, vechi de aproape un deceniu, se aplică astăzi pe deplin atitudinii pe care au avut-o liderii politici, dar și analiștii politici și mass-media europeană și americană față de regimul Erdogan, de abuzurile comise de acest regim și de islamizarea treptată a Turciei.

Prin urmare, afirmația că ”Erdogan respectă caracterul laic al statului turc și că ar fi un islamist moderat” este falsă și exprimă o gravă eroare de apreciere.
 
***

Alături de aceste afirmații, dovedite prin argumente aduse, ca fiind false, așezăm o afirmație, de această dată, adevărată, anume aceea că Turcia lui Erdogan este marea speranță a Islamului.

 
Această afirmație a fost făcută într-un editorial cu titlul ”Turcia și Erdogan sunt marile speranțe ale Islamului” publicat în aprilie 2016, în ”Daily Sabah” (sursa: Daily Sabah), o importantă publicație turcă de nivel național, cu sediul la Istanbul și aparținând de ”Turkuvaz Media Group Corporation”.
 
În acest articol deosebit de elogios la adresa lui Erdogan, sunt aduse mai multe argumente în susținerea acestei teze, construindu-se în jurul lui Erdogan imaginea subtilă a unui Nou Sultan salvator al Islamului:
 
”Liderii lumii islamice s-au adunat la Istanbul, la Al 13-lea Summitul al Organizației Cooperării Islamice, la încheierea căruia Turcia devine președintele organizației, pe termen lung. Summit-ul G20 a fost găzduit la Antalya, iar Turcia, care va coordona organizația pe termen lung, se va confrunta acum cu provocări și mai mari. 
 
La prima vedere, Președinția G20 poate părea o mare provocare pentru că exprimă calitatea de reprezentant a 20 de economii importante ale lumii. Cu toate acestea, provocările cu care Islamul și țările musulmane se confruntă astăzi sunt mai mari și mai mortale decât orice provocare (economică n.n.).
 
Islamul este sub asalt pe mai multe fronturi. O conspirație secretă a pus în mișcare o Cruciadă de tip modern, care este mult mai sinistră și fatală decât provocările la adresa Islamului, de-a lungul istoriei. Invazia mongolă și Cruciade istorice sunt nimic, în comparație cu actualul complot împotriva Islamului.

Conspirația actuală implică un plan pentru a lovi Islamul din interior, fără a fi nevoie să se recurgă la atacurile din exterior. Grupări teroriste sinistre au fost create – ca Al-Qaida și DAESH – și folosesc numele bun al Islamului pentru a instrumenta acte barbare și violente. Acestea provoacă mânie și ură în țările occidentale, unde masele se întorc împotriva minorităților islamice și, prin urmare, ura față de Islam se adâncește și creează islamofobie.

Dar intriga nu se termina aici. Cruciații timpurilor moderne, de asemenea, folosesc cu succes sectarismul pentru a crea diviziuni în rândul musulmanilor, prin conflicte între sunniți și șiiți. Sunniți sunt, de asemenea, asmuțiți unul împotriva celuilalt. De aici infernul din Siria, Irak, Yemen, Libia, Afganistan și în multe alte țări islamice.

Desigur, trebuie să dăm vina pe Cruciații moderni ai timpurilor noastre pentru toate aceste probleme, însă de asemenea, trebuie să fim de acord că, în timp ce hoțul este vinovat, avem și noi datoria de a asigura casele noastre împotriva hoțului, în mod corespunzător și să nu-i dam posibilitatea să ne jefuiască.

Noi trebuie mai întâi să ne întoarcem la rădăcinile Învățăturii Islamice, care a creat mari civilizații, care de fapt a ajutat Occidentul să pună capăt coșmarurilor epocii medievale (sic! n.n.). Trebuie să ne învățăm tânăra noastră generație despre adevăratul Islam și să luptpm împotriva ignoranței și superstițiilor. Acest lucru înseamnă că trebuie să se acorde o mult mai mare importanță educației islamice și serviciilor islamice. Metodele de predare și conținutul educației islamice trebuie să se schimbe radical.

Exemplul turcesc, inițiativele turcești, precum Președinția Cultelor, ar trebui studiate cu atenție. Trăim vremuri când avem nevoie de o țară și un om de stat, care vor conduce lumea islamică în această luptă împotriva Cruciaților moderni de astăzi. Această țară este Turcia și liderul este Preledintele Recep Tayyip Erdoğan!

Este fie harul lui Allah, fie norocul lumii islamice că un astfel de luptător și țara sa să reprezinte lumea islamică în aceste timpuri. Cruciații moderni sunt conștienți de faptul că ei trebuie să oprească pe Erdoğan și Turcia, și prin urmare, ne confruntăm cu problemele atât în interiorul Turciei, cât și pe plan extern.”

Turcia lui Erdogan dorește să cucerască rolul de lider al lumii musulmane și astfel, ajungem la elementul care constituie sinteza tuturor abuzurilor și acțiunilor nedemocratice și islamiste comise de regimul Erdogan: unificarea Islamului sub conducerea Turciei musulmane.

***

Când scriu aceste rânduri, în Turcia se petrec grozăvii care nu mai au vreo legătură cu acțiunea unui guvern democratic care adoptă măsuri pentru arestarea și pedepsirea celor vinovați de tentativă de lovitură de stat.

Regimul Erdogan a arestat peste 6000 de militari din Armata Turcă și peste 2700 de judecători și procurori din Justiția Turciei. Este IMPOSIBIL ca niște organe de cercetare penală, din orice stat al acestei lumi, să reușească să descopere și să aresteze, în aproximativ 48 de ore, mii de suspecți care ar fi fost implicați într-o tentativă de lovitură de stat.

Este greu de acceptat că ar exista o legătura între cei 2700 de judecători și procurori arestați și lovitura de stat și mai ales, este EXTREM DE SUSPECT că a existat lista cu acești magistrați care au fost arestați în nici 48 de ore de la înăbușirea loviturii de stat.

Președintele Erdogan manifestă o cumplită lașitate și un cinism criminal, solicitând simpatizanților săi și implicit, membrilor partidului său AK, să rămână pe străzi, până la așa-zisa pacificare a țării. Devine evident că lui Erdogan încă îi este frică de furia pe care a provocat-o în rândul Armatei Turce și probabil că lui Erdogan îi este frică și de o eventuală intervenție militară sau politică din străinătate, care ar avea ca scop înlăturarea lui de la putere. Nu în ultimul rând, Erdogan vrea să țină străzile ocupate de simpatizanții săi și membrii partidului său, pentru a împiedica orice manifestație sau protest al opoziției politice și laice din țară.

Suntem martorii celei mai mari epurări politice operate de la căderea comunismului și a dictaturilor orientale, o epurare care are loc sub ochii holbați de neputință ai lumii libere și democratice.

În timp ce, în Turcia, democrația este definitiv asasinată, iar moștenirea lui Kemal Ataturk este pentru întotdeauna aruncată la groapa de gunoi a istoriei, liderii Uniunii Europene și ai SUA se comportă cu o stângăcie vecină cu prostia. Deocamdată, niciun lider american sau european nu a lansat un apel direct și sever către Erdogan, prin care să-i solicite garanții că va respecta principiile democratice și că va restabili mecanismele democratice în Turcia.

Acei lideri U.E. care, până mai ieri, solicitau cu gura plină ca Turcia să fie primită în Uniunea Europeană, sunt acum loviți de muțenie, iar Președintele Obama pare încă blocat în declarația stupidă din noaptea loviturii de stat din Turcia, prin care făcea apel să fie ajutat ”guvernul turc ales democratic” – deși, probabil că Președintele SUA a fost corect și complet informat de către CIA și diplomații americani din Turcia, despre ”artificiile” electorale comise de Erdogan și suspiciunile grave de fraudă electorală care planează asupra ultimilor alegeri parlamentare din Turcia (despre suspiciunile de fraudă electorală lecturați aici: NATIONAL REVIEW).

Nu știm foarte clar cine a instrumentat tentativa de lovitură de stat și dacă scopul ei ar fi fost într-adevăr salvarea Turciei de la islamizare și de la un regim dictatorial de ”rit otoman” condus de Erdogan ”Sultanul”.

Observăm însă că acțiunile adoptate de regimul Erdogan în numele așa-zisei ”pedepsiri a autorilor loviturii de stat” confirmă că Turcia abandonează reformele democratice și se îndreaptă cu pași mari spre restaurarea Imperiului Otoman Musulman și spre rolul de lider atotputernic al lumii musulmane.

***

Post Scriptum - Observ două feluri de simpatii în rândul comentatorilor și cititorilor români: o simpatie pentru "democratul" Erdogan, care "apără democrația", dar si restaurează "tradițiile spirituale" ale turcilor; o simpatie pentru Armata Turciei care a încercat printr-o lovitură de stat "mesianică" să salveze Turcia din mâinile autoritariste ale lui Erdogan. Trebuie spus că probabil o astfel de simpatie pentru Armata turcă s-ar putea crede că ar exista și în textul meu. 

Sunt simpatii discutabile. Aici nu vorbim neapărat despre reformele lui Ataturk - pretextul invocat de ambele tabere implicate - deși datorită acestor reforme, Turcia a scăpat de despotismul otoman și de fanatismul islamic, cel puțin până la Erdogan. Aici vorbim despre încercarea statului turc laic modelat de Ataturk - și a cărui laicitate era garantată tradițional de Armata turcă - de a păstra prezența religiei islamice în societatea Turciei moderne, în limitele moderației. Islamul nu este Crestinismul, iar în conviețuirea lui cu statul, de cele mai multe ori s-a impus, a transformat statul într-un instrument de ofensivă și prozelitism islamic, iar aceasta nu doar în Evul Mediu, ci până în timpurile noastre. Erdogan nu dorește un Islam defensiv, ci singur declară că dorește un Islam ofensiv, care să cucerească "spațiul vital".

Pe de altă parte, democrația nu se poate salva prin lovituri de stat "mesianice", așa cum s-a obișnuit Armata Turcă. Totuși, când discutăm despre tentativa de lovitură de stat a Armatei turce - dacă a fost cu adevărat cu scopul de a salva democrația - trebuie să ținem cont de modul, să-l numim oriental, în care Armata turcă înțelege să se implice în "salvarea" democrației, adică prin folosirea armelor.

În concluzie, este dificil să ai simpatie pentru vreuna din taberele în conflict, din Turcia, dar pericolul pe care îl reprezintă politica "otomană" și islamistă tot mai insistent promovată de regimul Erdogan, trebuie să fie clar pentru toată lumea, având în vedere numeroasele dovezi existente.