Noul Parlament se întrunește marți. Leon Dănăilă (83 ani) și Miron Ignat (75 ani), președinți temporari ai celor două Camere

Senatul și Camera Deputaților nou alese se întrunesc marți la ora 12.00 în primele ședințe de după alegerile din 11 decembrie, iar lucrările vor fi conduse de decanii de vârstă ai celor două Camere: senatorul Leon Dănăilă (PNL), în vârstă de 83 de ani și deputatul Miron Ignat (minorități), în vârstă de 75 de ani.
În prima ședință, atât Senatul, cât și Camera Deputaților vor stabili Comisia de validare a mandatelor noilor aleși. Comisia de validare a Camerei Deputaților va fi compusă din 30 de membri, iar cea a Senatului din 15. Fiecare dintre cele două comisii va respecta coloratura politică rezultată din alegeri.
Ședința va fi condusă de decanii de vârstă ai celor două Camere, care vor fi asistați de cei mai tineri patru senatori, respectiv deputați, în calitate de secretari. Astfel, ședința Senatului va fi condusă de neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, ales pe listele PNL București. El va fi asistat de Cătălin George Stângă (34 ani, PNL, Galați), George Edward Dircă (36 ani, USR, Galați), Alexandru Marius Dunca (36 ani, PSD, Brașov) și Bogdan Constantin Matei (36 ani, PSD, Vâlcea).
Ședința Camerei Deputaților va fi condusă de Miron Ignat, în vârstă de 75 de ani, ales din partea comunității rușilor lipoveni din România. Ignat va fi asistat de către cei mai tineri patru deputați: Mara Mareș (24 ani, PNL, Brașov), Andrei Pop (25 ani, PSD, Ialomița), Vlad Emanuel Duruș (26 ani, USR, Maramureș) și Apjok Norbert (27 ani, UDMR, Maramureș).
După ce comisiile alese în ședințele celor două camere vor valida mandatele, vor elabora fiecare câte un raport în care nominalizează senatorii și deputații pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor. După ce rapoartele vor fi aprobate, prin vot, de către comisii, ele vor fi supuse votului plenului fiecărei camere. Camera Deputaților a stabilit deja votul pentru raportul comisiei de validare miercuri la ora 9.00.
Atât comisia de validare a Senatului, cât și cea a Camerei Deputaților pot propune invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea dispozițiilor legii electorale privind candidatura sau obținerea mandatului, precum și în cazul în care există o hotărâre definitivă și irevocabilă privind săvârșirea de către cel în cauză a unei infracțiuni legate de derularea procesului electoral. Eventualii deputați sau senatori care vor fi contestați de Comisia de validare vor trebui validați individual, printr-un vot al plenului.
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al liderului PSD Liviu Dragnea, precizând că, dacă va fi necesar, PNL va sesiza Curtea Constituțională. Ea spune că există un precedent, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentință judecătorească la acel moment, în 2004 toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză. PMP și USR au anunțat la rândul lor că vor încerca să blocheze validarea mandatului lui Liviu Dragnea.
Camera Deputaților este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputați și după depunerea jurământului de către aceștia. Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori.
După ce noii senatori și deputați vor depune jurământul, cel mai probabil miercuri, vor fi alese conducerile celor două camere: președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, Birourile Permanente și se vor constitui comisiile parlamentare. Birourile Permanente ale ambelor Camere ale Parlamentului sunt compuse din câte patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori și se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică a Camerei Deputaților și Senatului.
Alegerea președintelui Camerei Deputaților, respectiv Senatului, are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales președinte candidatul care a întrunit votul majorității celor prezenți. Lista candidaților propuși pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor din Biroul permanent se supune în întregime votului deputaților, respectiv senatorilor și se aprobă cu majoritatea voturilor celor prezenți. Votul este secret și se exprimă prin bile. Vicepreședinții, secretarii și chestorii Camerei Deputaților și Senatului sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea grupurilor parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Leon Dănăilă Raluca Turcan
Locații: România
Organizații: ALDE Camera Deputaţilor Partidul Național Liberal (PNL) Partidul Social Democrat (PSD) Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)