Noul guvern al României înseamnă sfârșitul "binomului" SRI-DNA? Bogdan Tiberiu Iacob: Se pare că avem un guvern care ar putea să transmită serviciilor secrete consemnul ”Înapoi în cazărmi”

Noul guvern al României a fost învestit de către Parlament și a depus jurământul la Cotroceni în fața președintelui Klaus Iohannis.
Dacă despre guvernul Cioloș s-a spus că este făcut cu sprijinul serviciilor secrete, guvernul formate de PSD și ALDE ar fi exact opusul. Este teoria lansată de jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob: "se pare că avem un guvern care ar putea să transmită serviciilor secrete autohtone consemnul ”Înapoi în cazărmi”, după mai bine de un deceniu în care au făcut jocurile în politică, tot mai la vedere".
Așteptările de la noul guvern sunt mari: "În primul rînd, e de așteptat de la executiv și de la noul parlament să se atace la baionetă legislația din domeniul penal și să se facă necesarele corecturi, după catastrofa produsă de adoptarea unor coduri falimentare, prin asumarea răspunderii, în care s-au strecurat numai ouă otrăvite, fără legătură cu democrația", scrie inpolitics.ro.
Iacob vorbește despre modul în care România a devenit un stat controlat de servicii: "De-a lungul anilor, serviciile, DNA, regimul Băsescu în ansamblu și echipa mediatică de zgomote din spatele lor au întreținut impresia că cine se atinge de legislația penală e un infractor care se opune propășirii patriei. Astăzi, vedem tot mai clar că în România s-a creat mafia anti-mafia, dacă o putem numi astfel. Un stat eminamente polițenesc, cu servicii secrete gigantizate, în care curg cu zecile de mii mandatele pe siguranță națională – singurele care nu pot fi refuzate de judecători – dar nu s-a prins vreodată un spion ori vreun terorist. În schimb, din ele au derivat sute și mii de dosare ale așa-zișilor ”picați pe tehnică”, la care s-au adăugat cele generate de echipele profesioniste de denunțători, amintind de trista epocă stalinistă. Au derivat condamnări pe bază de stenograme și înregistrări audio".
Autorul scrie că "în ultimii ani, cabinetele reprezentau terenul de înfruntare al marilor servicii: cîți miniștri are SRI, cîți SIE etc. S-a ajuns ca un număr tot mai mare de miniștri, secretari de stat ori consilieri prezidențiali să aibă, obligatoriu, în CV, stagii de pregătire la ”Academia” SRI, la Colegiul de Informații ori de Apărare, doctorate în domeniu și tot așa. Nu se mai guverna pentru binele cetățeanului, ci în numele interesului național. Cireașa pe tort a reprezentat-o ilegitimul guvern tehnocrat, în care calitatea de acoperit al serviciilor se împletea cu cea de birocrat bruxellez, ambele la fel de patetice".
Iacob acordă o bilă albă noul guvern, care înseamnă revenirea la democrație: "Noii miniștri nu sunt fecioare, au, toți, schelete în dulap care vor ieși la iveală în perioada următoare. Era o naivitate să năzuim spre un guvern impecabil, așa ceva ”nu se există” într-o țară ca România, care într-un sfert de secol a sărit din securism în sereism. Dar, dacă dintre scheletele respective lipsesc măcar cele ale serviciilor, tot se cheamă că s-a făcut un mare pas spre revenirea la democrație".
În final, autorul vorbește despre numărul mare de ministere: "Structura noului cabinet e cam mare, ce-i drept, greu de înțeles de ce trebuie ministere separate ale Mediului și ale Pădurilor și Apelor, bașca cel al Agriculturii. La fel cu Externele și Afacerile Europene. Pe de altă parte, ridicarea ministrului Mediului la rang de vicepremier e, mai mult ca sigur, un alt semnal important transmis de PSD-ALDE, în condițiile în care exploatarea pădurilor s-a făcut de-a dreptul sălbatic în ultimii ani, de către firme străine".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Valer Marian: Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III). Verdict american ferm: alegeri neviciate, rapoarte secrete falsificate

Sistemul începe să intre în corzi: presa securist-soroșistă scrie despre o delegație SUA care vine la București să verifice anularea alegerilor și posibilitatea nerecunoașterii de către Trump a noului scrutin

Au râs de Georgescu dar... Războaiele Apei au început!

Călin Georgescu: Am o veste BUNĂ și una REA, pentru unii: Hristos a Înviat! - Transmisie VIDEO

RESPECT! George Simion, replică dură către presa Sistemului, după conferința-maraton de 5 ore și jumătate: Ne jigniți în continuare pe noi prin tehnici de manipulare străvezii după cum ne jigniți și alegătorii. CINE SUNTEȚI VOI?
Recomandările noastre

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ

Documentele SRI care au stat la baza Loviturii de Stat sunt FALSE! ADEVĂRUL era sub ochii întregii lumi - BOMBA CARE AR PUTEA DISTRUGE DECIZIA ILEGALĂ A CCR DE ANULARE A ALEGERILOR
Secțiuni: Politic
Persoane: Bogdan Tiberiu Iacob Sorin Grindeanu
Locații: România
Subiecte: Guvernul Grindeanu
Organizații: ALDE DNA Guvernul României Partidul Social Democrat (PSD) Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)