Iubite cetitoriule,
Îngăduie-mi să aduc niscaiva adaosuri la o opinie anterioară a mea pe acest subiect, publicată inițial în vara acestui an. Simt nevoia unor explicațiuni adiacente. 
Cu plecăciune, autoriul. 

Ce ne-ar putea oferi mai mult în plan economic Inițiativa celor Trei Mări (eng: The BABS Innitiative)? 
Mica înțelegere interstatală din estul Europei are un scop preponderent geopolitic. Ea este susținută de SUA în primul rând, cu aprobarea lipsită de entuziasm a UE și cu asentimentul discret al Chinei. 

Rolul declarat al Inițiativei celor Trei Mări este de a spori cooperarea între cele 12 state fondatoare, toate membre ale UE, pentru a reduce decalajul socio-economic al est-ului Uniunii față de statele mai dezvoltate din vestul UE.
Dar ar mai fi unul sau două scopuri, mai puțin accentuate public: 

1.Crearea unui „dig regional” – regional containement - de prosperitate economică și securitate comună în fața intereselor Rusiei în regiune.

2.Contracarea puternicei zone euro (euro-land) a UE. Zona monedei comune euro reprezintă nucleul dur al UE, iar, după ieșirea Regatului Unit (Marea Britanie), tinde să fie tot mai mult dominată de Germania și de însuși establishment-ul european de la Bruxelles.

Tema a fost puternic dezvoltată de prezența centrală președintelui Trump la Varșovia, cu prilejul celui de-al doilea summit al Inițiativei. Președintele Trump a făcut referire la ceva concret, tangibil: oferta americană de GPL/GNL pentru Polonia, dar și pentru România și Croația. 

Deoarece primul summit al Inițiativei a avut loc anul trecut la Dubrovnik, Croația, iar summit-ul din 2017 a fost la Varșovia, președintele Iohannis a propus ca, anul următor, România să găzduiască al treilea summit. 

Inițiativa a fost considerată drept „noul Plan Marshall (al SUA) pentru Europa de Est”. Așa scriu unii opinatori prin presă... Poate fi aproape de adevăr.

Principalii piloni statali ar trebui să fie: Polonia, Croația și România. 

Inițiativa reprezintă, de fapt, angajamentul SUA pentru aceste state de pe flancul estic al NATO – țări pentru care americanii au căpătat o apreciere aparte, dar care trebuie, totodată, să fie și „adăpostite” de puterea unei UE neprietenoase față de administrația președintelui Trump și de puterea crescândă a Germaniei în afacerile internaționale. Desigur, concomitent cu descurajarea influenței și intereselor Moscovei în piața energetică europeană.

Considerente economice

Poate fi această Inițiativă dusă mai departe? Poate căpăta mai multă substanță economică?
S-ar putea experimenta, după modelul inițial de integrare economică a UE, o zonă de liber schimb aprofundată, pornind de la o reducere suplimentară a regimurilor vamale, a investițiilor transfrontaliere și a circulației cetățenilor (fără vamă, roviniete, etc.) între cele 12 state membre.

Așadar, statele reunite în Inițiativă fac parte integral din UE. Acest lucru împiedică integrarea economică proprie a Inițiativei celor 3 Mări. Tratatele, politicile și reglementările economice ale UE sunt foarte clare și restrictive. Acestea nu permit crearea unor zone speciale, de regimuri preferențiale distincte, între statele membre ale UE. Singurul stăpân trebuie să rămână Bruxelles-ul. Țările nou integrate în blocul european, din perioada 2004-2007, trebuie să se supună regulilor jocului deja făcut.

Și, totuși, trebuie încercată o aprofundare a vieții economice în cadrul acestei Inițiative – o mică zonă de liber schimb și investiții reciproce, sectorul energetic e un bun prilej, o complet liberă circulație a persoanelor (fără nicio taxă vamală). Este cea mai bună șansă pentru statele membre estice din afara zonei euro de a face față, încă ceva timp, "asaltului” monedei unice a UE – euro. Chiar dacă se riscă supărarea decidenților de la Bruxelles. Istoria se scrie și cu curaj și cu sfidarea ordinii lumești existente în anumite momente, nu doar cu respectarea obedientă a literei tratatelor efemere.

O complicație pentru un astfel de proiect temerar ar fi și Spațiul Schengen și problemele de intrare/ieșire (Entry/Exit System) pe teritoriul întregii UE.

Mă gândeam și la o monedă comună pentru aceste state. Nu ar fi deloc oportună o monedă unică; cazul recent al problemelor monedei euro arată că monedele unice tind șă eșueze dramatic, în lipsa unei integrări politice depline. Or, integrarea deplină nu este ceea ce statele est-europene caută în acest caz. 

Așadar, ar fi utilă o monedă comună, alternativă, pe lângă cele naționale aflate în circulație – acolo unde acestea încă mai există - și, desigur, moneda euro. O monedă de decont – relativ cum a fost "ecu” (European currency unit) înainte de moneda euro. O astfel de monedă ar permite aprofundarea schimburilor comerciale și a investițiilor între cele 12 state est-europene. 

Dar aceasta ar fi greu de implementat în cazul țările care au adoptat deja euro și sunt "prinse” în reglementările și politica Băncii Centrale Europene (BCE). De fapt, a avea curajul de a crea o monedă alternativă, ar fi un gest de sfidare major la adresa UE. Juridic și politic vorbind, UE nu dă voie … de bună voie.

Ar putea fi chiar dolarul american o astfel de monedă de referință? Americanii ar putea fi tentați de idee, mai ales că ar avea un motiv în plus să sfideze Germania și moneda euro. (Observație ironică: bitcoin-ul nu ar putea reprezenta această alternativă). Dar chiar și în cazul dolarului SUA, se pune problema diferențelor macroeconomice și intereselor particulare acestor 12 state est-europene. În fond, în afară de gestul politic, de ce le-ar avantaja crearea unei monede folosite exclusiv în schimburile regionale? Dar, în perspectivă?

Chestiunea rămâne în atenția economiștilor. Aș fi curios dacă mediul academic din țara noastră ar aborda o astfel de temă pentru summit-ului din 2018 al Inițiativei celor Trei Mări din România. În general, mediul academic susține de mai mulți ani că unica – efectiv, unica - cale de urmat pentru economia românească este integrarea deplină în zona euro. Tot ce se mai discută sunt termenele și căile de îndeplinire a acestei soluții unice. Puțini profesori de economie apar în spațiul public cu soluții alternative la tot ce înseamnă UE.

Deocamdată, această Inițiativă a celor Trei Mări rămâne o afacere preponderent politică. Totuși, în plan economic, ea ar putea constitui o oportunitate fragilă de a prelungi viața monedelor naționale din estul UE față de implacabilul euro.

Mai rămâne de văzut dacă această Inițiativă va căpăta valența unei organizații de cooperare regională. Mai mult, dacă aceasta va căpăta și o dimensiune instituțională și personalitate juridică. Anul viitor vom putea estima mai bine dacă această Inițiativă se poate dovedi contra-productivă pentru interesele UE dar productivă pentru interesele naționale din regiune. Sau, dimpotrivă, dacă ea va complementa și mai mult procesul actual de integrare europeană, facilitând și mai mult convergența economică dintre estul și vestul UE.

În încheiere, adaug două opinii recente pro-UE, care arată că, deocamdată, Inițiativa ar trebui abordată pragmatic, înaintea intereselor divergente și ambițiilor curajoase:


Totuși, cred că trebuie să ieșim din paradigma pro-europeană, respectiv cea pro-UE. Uniunea aceasta, în forma sa actuală, este alta decât cea în care ne-am integrat voioși în anii ’90 și ‘2000. Criza economică din anii trecuți a schimbat ADN-ul UE. Au apărut reglementări noi, neprevăzute inițial nici de susținătorii proiectului integraționist (lege peste lege). Uniunea a devenit o structură profund birocratică, coercitivă și fitofagă pe spinarea bugetelor naționale și a contribuitorilor europeni.

Dar, poate mai relevant decât asta, este faptul că UE se ambiționează acum să se considere "un actor global” – ceea ce nu prea este. Între SUA, Rusia, China și alte țări, UE rămâne doar cu viziunea unui rol major la nivel global. (Un adevăr: în unele situații, chiar unele recente – cazul Brexit-ului, Germania are o poziție diferită, proprie, față de administrația de la Bruxelles).

Între un actor solid la nivel internațional și un forum de colaborare la nivel continental, ce să alegem? Răspunsul ar putea fi și [aici].

Actualizare: La 3 Octombrie a.c., a avut loc la Varna, în Bulgaria, întâlnirea liderilor Bulgariei, României, Serbiei și Greciei. 

Poate fi o încercare de Grup Visegrad (V4) pentru sud-est-ul Europei. De amintit că o inițiativă anterioară – trilaterala de la Craiova (România, Bulgaria și Serbia), lansată acum vreo doi, trei ani – nu mai pare activă. Așadar, se pot găsi formule regionale care să ne poziționeze mai bine în Europa.