O ipoteză surpriză în cazul excluderiii principelui Nicolae din linia de succesiune la Coroana României: Pentru cuplul Duda şi Margareta, banii chiar contează

După excluderea principelui Nicolae din linia de succesiune la Coroana României, apare o ipoteză surpriză, în care autorul susţine că la mijloc se află, de fapt, lupta pentru avere, şi nu tronul.
"În urmă cu două zile, scriam, sub formă de ipoteză, că mijlocul utilizat în cazul excluderii prințului Nicolae din Casa Regală a fost prevederea din statutul acesteia conform căreia nici o căsătorie nu se poate încheia fără acordul suveranului. O constrîngere extrem de mare, mai ales pentru un tînăr modern, și care s-ar putea să-i fi pus ”capac”."
Ideea este un fezabilă, mai ales că Nicolae este un tânăr modern, iar libertinajul lui ar putea fi considerat de Regele Mihai un lucru dăunător imaginii Casei Regale.
"Informația că decizia ar fi fost luată de Consiliul Regal, din care ar face parte Mihnea Constantinescu, un diplomat intens suspectat în ultimii ani de legături cu serviciile secrete, e falsă. Consiliul Familiei Regale e compus, conform Statutului Casei Regale, din șase membri ai familiei regale, fără nici o imixtiune din exterior", afirmă Bogdan Tiberiu Iacob pe inpolitics.ro.
Cine și de ce ar putea fi interesat de folosirea unui pretext cusut, aproape cert, cu ață albă, pentru eliminarea unui membru al familiei regale.
Din capul locului, principalul suspect este considerat, potrivit teoriei jurnalistului, cuplul Duda-Margareta, iar cea mai plauzibilă explicație ține nu de tronul României, ci de averea fostului suveran.
Să vedem care era principalul factor de risc pentru cuplul în cauză și de ce:
"O împărțire care nu va fi, în niciun caz, în părți egale”, spune Tiberiu Iacob.
Iată ce apare în noul Statut al Casei Regale, pe această temă:
”Art.3: In acest moment, Palatul Elisabeta este resedinta oficiala a Regelui si Familiei, pe durata vietii sale. Deciziile legate de resedintele regale pot fi revocate sau schimbate de Seful Familiei in orice moment. Cu toate acestea, Castelul Savarsin este proprietatea privata a Sefului Familiei, iar Castelul Pelişor va fi pentru totdeauna Scaunul Dinastiei Regale”.
"O situație similară s-ar putea regăsi, în testamentul Regelui, și în ceea ce privește alte bunuri, care ar putea fi scoase, cum spuneam, din masa succesorală și păstrate strict pentru deținătorii statutului de șefi ai Casei Regale”, se mai arată în articol.
"Pentru cuplul Duda & Margareta, banii chiar contează”, subliniază Tiberiu Iacob.
"Una peste alta, devine clar că eliminarea prințului Nicolae de la succesiune aproape bate în cuie rămînerea cuplului Margareta & Duda la butoanele celei mai groase felii din averea Regelui, obținută deja sau pe cale de retrocedare. O avere cifrată la multe zeci de milioane de euro, deși numai Peleșul e estimat de unii specialiști la cca.140 de milioane de euro.
Desigur, un testament părtinitor al fostului suveran poate fi, teoretic, atacat în justiție de moștenitorii neîndreptățiți. Caz în care ultimul cuvînt ar aparține justiției de la noi.
O justiție independentă, aflată deasupra oricărei suspiciuni de conexiuni cu serviciile secrete. Cu acele servicii secrete care par să-și fi plasat deja, de mult, reprezentanți dubioși în preajma fostului suveran”, conchide jurnalistul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)