O organizație civică specializată pe educație cere condamnarea comunismului după modelul fascismului și legionarismului


O organizație non-guvernamentală specializată în educație, Euro Education Federation (EEF), cere condamnarea prin lege a comunismului, așa cum este condamnată de lege și promovarea ideilor fasciste și legionare, se arată într-un comunicat publicat pe siteul instituției.
„Timp de 30 de ani de la revoluție, românii au așteptat nu numai condamnarea legală a comunismului ci și arestarea celor implicați în genocidul dintre anii 1947-1989 din România. Răspunsul e limpede: Legea nr. 217/2015 condamnă doar fascistul, legionarul, rasistul și xenofobul.
Citind cu atenție Legea nr. 217/2015, veți putea observa că această normă este incompletă și antidemocratică. La articolul 2, alin. c, se scrie: „prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale;”.
Prin urmare, în România de astăzi, singurul criminal comunist a fost doar președintele Nicolae Ceaușescu. Când condamnăm torționarii și pe marele criminal Gheorghe Gheorghiu Dej, care se face vinovat de moartea a sute de mii de români anticomuniști? Nu credeți că după 30 de ani de la 1989, ar trebui să ne dați o explicație clară de ce nu condamnați regimul comunist? Cât mai așteptăm, domnilor EUROPARLAMENTARI? Voi români, pentru ce ați luptat mai bine de 70 de ani de la instalarea bolșevismului în România? EURO EDUCATION FEDERATION cere public condamnarea legală a regimului comunist în România!”, sună cererea organizației non-guvernamentale.
În acest sens, cei de la EEF au inițiat și o petiție online, care poate fi consultată și semnată aici. EEF reunește o serie de ong-uri românești și străine, în special din țările vecine, care au ca scop educația formală și non-formală pentru tineri. Mai multe despre această organizație, aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)