O româncă este noul purtător de cuvânt al președintelui Parlamentului European

Delia Vlase, o fostă jurnalistă din România, a fost numită săptămâna trecuă purtător de cuvânt al noului președinte al Parlamentului European, italianul Antonio Tajani.
Noul lider al legislativului european va avea doi purtători de cuvânt, notează Politico Europe care îi amintește, astfel, pe Carlo Corazza și Delia Vlase, care în prezent lucrează la secretarului Partidului Popular European și care se va ocupa de relația cu presa internațională.
Vlase a lucrat în ultimii ani cu fostul președinte al Parlamentului European, Jerzy Buzek și cu actualul lider al Partidului Popular European, Joseph Daul.
Delia Vlase, ziaristă de formație, a devenit în 2009 consilier de presă al fostului președinte al Parlamentului European, Jerzy Buzek, pentru ca din anul 2012 să lucreze alături de Joseph Daul, notează rfi.ro.
În 2005 ea a devenit purtătorul de cuvânt al delegației române din cadrul celui mai mare grup al Parlamentului European, grupul PPE, mai notează sursa citată.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Antonio Tajani Delia Vlase
Locații: Bruxelles
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)