Obiecția ridicată de Președintele Iohannis împotriva Legii Referendumului a fost respinsă de CCR. Referendumul pentru Căsătorie are, teoretic, cale liberă

Curtea Constituțională a respins, marți, sesizarea de neconstituționalitate a președintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, informează Cotidianul.
CCR a respins ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de Iohannis, potrivit unor surse oficiale. Motivul principal este că sesizarea a fost făcută de mai multe ori pe același obiect, precizează sursa citată.
Conform noii forme a legii, referendumul pentru revizuirea Constituției se organizează automat în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării modificărilor la legea fundamentală.
În forma în vigoare, legea prevede că data referendumului de revizuire se stabilește prin lege în Parlament, are este trimisă președintelui pentru promulgare.
Președintele Iohannis a făcut tot ce era permis de lege pentru a bloca adoptarea Legii Referendumului. În martie, președintele a retrimis legea în Parlament pentru revizuire.
În Luna aprilie, după ce legea a revenit de la Parlament, Președintele a refuzat să o promulge și a anunțat că o va contesta la CCR. În mai, Iohannis a trimis o obiecție de neconstituționalitate către Curtea Constituțională.
Președintele Iohannis s-a declarat, în mai multe rânduri, în dezacord cu organizarea Referendumului pentru Căsătorie, acțiune ce trenează de aproape trei ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: Referendum pentru familie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)