ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Directorul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, este o prezență continuă în mass-media, oferind privitorilor opiniile sale pe orice subiect.

De câțiva ani, Liiceanu s-a implicat serios în lupta politică, susținând tabăra președintelui Iohannis, iar mai nou a propus-o pe Laura Codruța Koveși pentru funcția de președinte al României.

Din păcate, Liiceanu nu se mulțumește cu atât și nu de puține ori i-a criticat, până la limita jignirii, pe cei cu care nu sunt de acord cu el.

Profesorul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica și coordonatorul primelor 25 de volume ale „Integralei Manuscriselor lui Dimitrie Cantemir”, nu-l iartă pe Liiceanu în editorialul său din Cotidianul.

„Gabriel Liiceanu pare, în ultima vreme, să fi intrat într-un teribil stadiu terminal al gândirii. Fără să își dea seama, chiar și-a intitulat o carte „Nebunia de a gândi cu mintea ta", când, de fapt, normal este să gândești cu mintea ta. Subconștientul nu-l lasă pe Liiceanu să se ridice de pe canapeaua lui Freud, fiindcă el plagiază de aproape 50 de ani. S-ar putea spune că Liiceanu are 80 de ani de viață și 50 de ani de plagiat”, începe articolul filozofului.

Profesorul Barbu afirmă că Liiceanu s-ar fi transformat într-un „procuror de serviciu” al României, deși moralitatea nu i-ar permite.

„Liiceanu a devenit, fiind în structura sa, procurorul de serviciu al României. L-am auzit spunând că parlamentarii sunt inculți și el s-ar oferi să le dea câteva lecții de învățătură. Numai că acest învățător trebuie să primească el însuși câteva lecții. Mai recent, și poporul român este incult și prost fiindcă nu a ales pe cine trebuia într-un Parlament care nu face guverne cum vrea filosoful Editurii Humanitas.


El uită cum, în decembrie 1989, alături de Pleșu, lua notițe, într-o agendă pe care o ținea disciplinat pe genunchi, de la obscurul Brucan, personajul care imaginase împușcarea lui Ceaușescu. În momentul în care treci de la Noica la Brucan, n-are rost să mai plagiezi din „Sein und Zeit".

Pe Noica l-a trădat și a visat un paricid, deși nici titlurile cărților Maestrului nu le știe bine. Noica știa de Operațiunea Păltiniș (Noica spunându-mi: „Au reușit ceea ce și-au propus: m-au înnămolit!"). În Operațiunea Eliade, Liiceanu și Pleșu au fost opriți de Noica (Noica însuși mi-a spus).

Se pregătiseră să-l „seducă" pe Eliade cu antologia „Drumul spre centru".  Despre subordonarea lor față de ofițerul W.B. a publicat chiar Editura Humanitas (din neatenție) documentul.

Inubliabil este și numărul anti-Eminescu din Dilema lui Pleșu, în care niște plagiatori și semidocți scriau împotriva Geniului. Operațiunea aceasta incultă s-a întors împotriva lor.

Până și înverșunatul catalul acrobistic Cărtărescu îl iubește astăzi pe Eminescu cu înflăcărare, ba chiar a „sustras" Premiul Eminescu ce se dă în Botoșani. Cărtărescu este un fel de domnul Goe căruia i se aranjează câte un premiu în fiecare an, fiind foarte trist că nu mai ia Premiul Nobel după ce a scris că „o f… în gură pe Regina Angliei" și după ce un mare ziar german l-a declarat, într-un milion de exemplare, plagiator.

Se știe că teza de doctorat a lui Liiceanu, „Tragicul", a înglobat un manuscris al lui Noica, anume paginile despre Nostos, care echivala cu aproape un sfert de teză de doctorat. Fără acest capitol, lucrarea nu ar fi avut nici numărul de pagini necesar”, a scris Constantin Barbu.