Ordonanța interceptărilor a fost MODIFICATĂ pe drumul de la Guvern la Monitorul Oficial. Detaliile esențiale care apar în forma finală

Deși vineri seară textul a fost aprobat sub o altă formă, cea care a devenit oficială, luni seară, diferă însă de cea prezentată ca adoptată de Guvern. Pe lângă corecturi și clarificări, sunt adăugate și câteva paragrafe noi. Cel mai important, un articol nou adăugat Legii SRI, cel privind Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, este văduvit de delimitarea pe alineate, deși textul face referire la ele. Un alt articol nou adăugat se referă la cine îi plătește pe polițiștii judiciari detașați la parchete, în 2016, scrie gândul.info.
Ordonanța de Urgență a Guvernului privind interceptările și delimitarea dintre munca procurorilor și a SRI în acest domeniu a fost publicată luni seară în Monitorul Oficial cu modificări față de forma prezentată ca adoptată de Guvern vineri seară. Luni dimineață, Ministerul Justiției a reușit și performanța de a publica actul respectiv la proiectele aflate în dezbatere publică, deși ordonanța fusese deja adoptată de Guvern. 24 de ore mai târziu, textul dispăruse de pe site-ul de la Justiție.
Față de forma originală, în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență care modifică patru legi - Codul de Procedură Penală, legea organizării judiciare, legea DIICOT și legea SRI - are un paragraf întreg în plus față de forma adoptată de Guvern, are un paragraf modificat în așa fel încât forma sa devine ilogică juridic, precum și mai multe îndreptări de erori gramaticale sau de clarificare a unor formulări relativ vagi.
O „supraclarificare” importantă este adusă încă din startul OUG, la textul care modifică alineatul 2 din articolul 57 al Codului de Procedură Penală, introducându-se specificația „din dispoziția procurorului” în alineatul în care se introduce posibilitatea ca organele speciale de cercetare penală să pună în aplicare mandatele de supraveghere tehnică în cazul infracțiunilor de terorism și a celor privind siguranța națională:
Cele mai voluminoase modificări ale textului, față de forma adoptată de Guvern, apar în Monitorul Oficial la capitolul modificărilor aduse legii SRI (14/1992). Aici, textul care scoate la lumina legii, pentru prima oară, Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor al SRI (prezent până acum în legislația română doar într-o decizie secretă a CSAT și într-un ordin al președintelui ANCOM), a fost bulversat total.
Este vorba despre introducerea a două noi paragrafe la articolul 8 al Legii SRI. Doar că, spre deosebire de forma adoptată de Guvern, în forma publicată în Monitor, cele două paragrafe nu mai sunt numerotate distinct, deși se face referință la ele, astfel că referința devine ilogică (vezi cu roșu în foto).
De asemenea, la acest articol a fost adăugat text în mai multe locuri (vezi delimitat cu albastru în foto). La paragraful 3 introdus la articolul 8 din legea SRI se adaugă precizarea că protocoalele de cooperare sunt „încheiate de Serviciul Român de Informații cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții în cadrul cărora își desfășoară activitatea, în condițiile art.57 alin 2 din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale”.
O altă modificare măruntă, dar care poate fi importantă, este înlocuirea termenului „distinct” cu „independent”, în fraza „La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit și independent al acestora la sistemele tehnice (...)”. (vezi delimitat cu verde în foto).
Mai multe detalii despre modificările survenite ulterior pe gandul.info
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)