Ortacul tot ortac! Miron Cozma, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei, l-a îmbrâncit pe liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene: “Vezi că te bat”

Miron Cozma (foto st.), fostul lider al minerilor din Valea Jiului, s-a îmbrâncit și a schimbat cuvinte dure cu președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene (foto dr.), după audierea de luni de la Parchetul General, relatează stiripesurse.ro.
Miron Cozma susține că pe 14 iunie 1990, când au venit minerii în București, Piața Universității fusese eliberată de manifestanții împotriva regimului Iliescu.
„Începând cu dimineața zilei de 14 iunie (1990), fenomenul Piața Universității a încetat. Nu e nicio victimă făcută de mineri. E făcută de IMGB, pentru cultura lui generală”, a declarat Miron Cozma după audierea de la Parchet, arătând spre președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene.
A urmat un schimb dur de cuvinte între cei doi și câteva îmbrânceli, Miron Cozma amenințând „vezi că te bat”, potrivit Digi 24.
Miron Cozma, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
Fostul lider al minerilor a susținut că minerii „nu au făcut nimic în Piața Universității. Eu, Cozma, l-am salvat pe Marian Munteanu, că l-am băgat în salvare, aduceți-vă aminte”.
Miron Cozma s-a prezentat luni dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
El le-a declarat jurnaliștilor că „nu a existat mineriadă” și că el nu a fost în București pe 13 iunie 1990, când s-au declanșat violențele împotriva manifestanților din Piața Universității.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Miron Cozma
Locații: București
Subiecte: Mineriadă Mineriada din 13-15 iunie 1990
Organizații: Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)