PMP, USR și PNL au cerut timp să citească programul PSD și ALDE. Călin Popescu Tăriceanu: Să facă un efort intelectual mai mare

PMP, PNL și USR, au cerut marți în ședința Birourilor Permanente reunite schimbarea calendarului pentru învestirea guvernului Grindeanu, ca să aibă timp să citească programul de guvernare, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmând că „unii colegi trebuie să facă un efort intelectual mai mare".
„Am primit, acum un sfert de oră, programul de guvernare pe care ni-l propun PSD și ALDE. La propunerea mea, am solicitat să se amâne programul ordinei de zi propus pentru mâine și anume să avem timp pentru a studia acest program de guvernare, pentru că altfel este o bătaie de joc. Am propus alt program. Din păcate, majoritatea a votat altfel, doar șapte voturi pentru propunerea pe care am solicitat-o noi, și anume mîine să avem doar audieri, iar pe data de 5 să aibă loc ședința solemnă comună a celor două Camere pentru învestirea Guvernului", a declarat liderul deputaților PMP Eugen Tomac, la finalul ședinței BPR.
Eugen Tomac a afirmat că nu pot fi citite cele 171 de pagini din programul de guvernare propus de Grindeanu de pe o zi pe alta, afirmând propunerea sa a primit votul parlamentarilor USR și PNL.
„Colegii din USR și PNL au votat pentru propunerea pe care am făcut-o astăzi. Mi se pare strigător la cer ca în Parlament să nu se țină cont de aceste proceduri elementare ce țin de activitatea parlamentară. Nu poți astăzi la cinci și jumătate să primești 171 de pagini din programul de guvernare și mîine la ora 8,00 să te prezinți pentru audieri. Cred că este o sfidare marca PSD-ALDE", a răspuns Eugen Tomac, întrebat cine a vota în favoarea propunerii sale.
La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), a afirmat că "unii colegi trebuie să facă un efort intelectual mai mare".
„Programul Guvernului nu poate să fie cum a fost la Guvernul tehnocrat - o pagină. Îmi pare foarte rău. Trebuie ca unii dintre colegii noștri să înțeleagă că trebuie să facă un efort intelectual ceva mai mare. Pretențiile noastre pentru un Guvern politic, iată că sunt mai mari decât pentru un Guvern tehnocrat, așa încât azi au primit, toți, toate grupurile, în formă electronică, programul de guvernare. Au timp să-l studieze și mâine - 6 ore sunt audieri", a spus Tăriceanu.
Tăriceanu a spus că nu partidul, ci membrii comisiilor de specialitate trebuie să citească programul de guvernare.
„Nu partidul trebuie să facă analiza (programului de guvernare-n.r.), ci membrii comisiilor de specialitate pe domeniul fiecăruia. Deci, trebuie să citească mult mai puțin, așa fel încât să nu-i plângem pentru un efort prea mare. Dacă vor să facă politică trebuie să facă și efort", a mai spus Tăriceanu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Subiecte: Guvernul Grindeanu
Organizații: ALDE Partidul Mișcarea Populară (PMP) Partidul Național Liberal (PNL) Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)