ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele PSD a spus că social-democrații nu pot merge la consultările convocate de către președintele Klaus Iohannis, pentru că vor să respecte Constituția, iar miercuri este în funcțiune actualul Parlament.

„În invitație spune că suntem invitați la consultări în baza articolului 85, alineatul 1 din Constituția României, care pevede că președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește premierul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Acest articol nu poate fi urmat decât prin emiterea unui decret, consultările se pot face doar în baza articolului 103. Chiar și-acolo spune foarte clar, în funcție de majoritățile stabilite în Parlament despre care nu se poate vorbi decât după validarea Parlamentului”, a declarat Liviu Dragnea.

El a arătat că șeful statului poate organiza consultări cu partidele doar în baza articolului 103 din Constituție.

Acest articol prevede că „președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor”.

Liderul PSD a spus că i se pare „straniu” că sunt invitate la consultări partide care la acest moment nu sunt partide parlamentare, respectiv PMP și USR.

„Mâine e în funcție actualul Parlament”, a mai spus el.

Liviu Dragnea a adăugat că PSD vrea respectarea „cu strictețe” a Constituției, susținând că nu merge la Cotroceni doar ca „exercițiu de imaginație”.

„După ce este constituit Parlamentul se pot face consultări cu toată deschiderea. Acum invitația la consultări este fundamentată pe un articol eronat din Constituția României”, a mai spus Dragnea.