Doamna Firea, primarul socialist al Bucureștiului, dorește introducerea unor taxe de acces în zona centrală a Bucureștilor pentru mașinile vechi. Desigur, deplorabilii cu mașini vechi n-au de ce să inoportuneze elitele iar dacă o fac ar trebui să plătească pentru asta. Indiferent de norma de poluare sunt exceptate motocicletele, ar fi fost o imposibilitate politică ca un avocat călare pe o Harley-Davidson să fi plătit taxe pentru a ajunge acasă în Domenii.
Instalatorii, micii meseriași în construcții de toate soiurile, micii transportatori etc, sunt astfel puși în fața alegerii de a plăti noua taxă sau de a-și schimba mașina cu una nouă.  

Cu binecuvântarea PSD Harley-Davidson va putea circula nestingherită prin București în vreme ce o Dacie Papuc stivită de greutatea ce-o cară-n spate va trebui să se oprească la intrarea în centru sau să plătească vamă.

Înainte ca dl. Ford să înceapă să producă mașini ieftine în serie, automobilul era un lux rezervat elitelor, era un soi de jucărie scumpă. Dl. Ford a schimbat cu al său Ford Model T asta, începând cu Ford T oricine-și putea permite o mașină. Oamenii săraci au devenit astfel mai mobili, își puteau căuta de lucru pe distanțe mai mari, astfel puterea lor de negociere a crescut în raport cu cea a deținătorilor de capital ale căror fabrici erau în acele timpuri mult mai puțin mobile decât forța de muncă motorizată de dl. Ford.

Dacă la începutul secolului XX muncitorul american se emancipa cu ajutorul unui capitalist precum dl. Ford, începutul de secol XXI înseamnă întoarcerea în șerbie a muncitorilor, instrumentul înrobirii acestora fiind partidele care ar fi trebuit să-i reprezinte aliate cu pseudo capitaliști parazitari precum dl. Musk.

În prezent capitalul este mobil, mai toate jurisdicțiile sunt într-o competiție atroce pentru a-l atrage, scăderea taxelor pe capital fiind pe agenda mai tuturor guvernelor. Informatizarea, noile tehnologii de producție fac ca mutarea unei fabrici din Occident către diverse țări din Asia să nu mai fie un exercițiu scump, fără șanse de amortizare.

Dacă taxele pe capital sunt în scădere, munca este taxată la niveluri pe care generațiile mai vechi nu și le-ar fi putut imagina. În Occident angajații plătesc 60%-70% din venit ca taxe, iar accizele și diversele reglementări de mediu le scad din ce în ce mai mult mobilitatea și posibilitatea de a pătrunde pe piața muncii.

Situația muncitorilor, a oamenilor simpli este agravată și de faptul că imigrația dinspre Africa sau Asia pune presiune tocmai pe salariile mici. Imigranții nu pot avea acces la meseriile foarte calificate, la cele condiționate cultural sau la cele protejate de licențe ci doar la slujbele necalificate sau cu calificare precară. Avocatul cu  Harley-Davidson de care am pomenit la începutul articolului nu va trebui să se teamă că un avocat Made in Nepal îi va putea lua vreodată slujba, nu se va putea niciodată întâmpla asta. Dimpotrivă, proprietarul de  Harley-Davidson va putea să-i scadă salariul servitoarei, bonei și grădinarului tocmai pentru că au apărut peste noapte o mulțime de servitoare, bone și grădinari Made in Nepal. De profitat de pe urma imigrației dinspre Asia sau Africa profită oamenii bogați, prețul imigrației îl plătesc oamenii săraci.

Și aici socialiștii doamnei Dăncilă au trădat propriul electorat, guvernul suplimentând numărul de permise de muncă acordate cetățenilor din afara UE.

Guvernele succesive ale PSD au însă un mare merit, anume acela de a fi făcut ca taxarea muncii să fie transparentă pentru cei interesați, anume pentru angajați. Faptul că orice angajat își poate calcula cu ușurință ziua libertății fiscale (4 iulie în România) este meritul PSD și al guvernelor sale.
 
Transparentizarea fiscalității muncii este una din puținele reforme semnificative făcute după 1989, va avea un rol imens contribuind la faptul că în cele din urmă oamenii simpli vor înțelege costul pe care-l presupune statul modern. Chiar dacă cei trei ani de guvernare a PSD vor fi produs doar această reformă bilanțul este pozitiv pe termen lung.

Ieșirea de la guvernare înseamnă pentru PSD o șansa pentru clarificare doctrinară. PSD nu poate reprezenta simultan omul simplu, deplorabilii noștri de zi cu zi precum și elitele conectate la fonduri publice, lesbiana neagră sau imigranții afro-asiatici.
 
Dacă nihiliștii secolului XXI s-au unit sub steagul USR-PNL omul simplu rămâne nereprezentat dacă PSD nu-și găsește vocația de a reprezenta ceea ce ar și trebui să reprezinte: omul muncitor, familiile cu copii, omul cu Dacie Papuc care-și câștigă pâinea prin muncă cinstită.