Patrick André de Hillerin trage un semnal de alarmă despre miturile electorale care pot distruge democrația

În cadrul unui articol de opinie, publicat de Libertatea cu titlul „Toată lumea minte, cântă și dansează”, jurnalistul Patrick André de Hillerin analizează minciunile folosite de competitorii români în campania electorală pentru Parlamentul European, atenționând că tradiționalele promisiuni exagerate sunt, în prezent, dublate de minciuni mult mai periculoase, cu potențial distructiv pentru democrație în ansamblul ei.
„În toate campaniile electorale din lume se minte. De secole, deja. Dar, de obicei, se minte într-un singur mod: prin exagerarea promisiunilor făcute de politicieni. Politicienii știu că nu pot face tot ceea ce promit într-un singur mandat. Alegătorii știu, și ei, că e imposibil, practic, să se îndeplinească toate acele promisiuni. Așa că aleg, de obicei, promisiunile cel mai puțin fantasmagorice.
Ei, bine, faza aceasta romantică a minciunilor cunoscute și acceptate a trecut. Acum se minte cu îndârjire, cu program, într-un scop anume. Iar scopul nu mai este neapărat câștigarea alegerilor prin vot, ci fundamentarea unei atmosfere care să permită preluarea puterii, în ciuda unui vot defavorabil.
Povestea durează de ani buni, dar modalitățile în care suntem mințiți devin din ce în ce mai agresive, mai intruzive, mai nesimțite. (...) Pe lângă obișnuitele minciuni electorale, în campania asta pentru europarlamentare se strecoară unele minciuni cu potențial maxim distructiv pentru democrație”, consideră Patrick André de Hillerin.
Acesta face o analiză a minciunilor mari și mici care dotează arsenalul urii unor grupări politice frustrate, dornice să obțină prin proteste ceea ce nu pot obține prin voturi. Astfel, analistul desființează mitul că rezultatul votului pentru Parlamentul European ar duce la schimbarea configurației Parlamentului României și, deci, la schimbarea Guvernului. Totodată, referendumul convocat de președintele republicii nu va tranșa tema Justiției, fiindcă este un referendum consultativ, fără consecințe legale imediate.
„Prima astfel de minciună, promovată de mulți, este că rezultatul alegerilor de duminică ar putea duce la schimbarea guvernului. E fake. Nu se poate întâmpla asta decât dacă, după alegeri, majoritatea parlamentară actuală se sparge prin trădare a mandatului încredințat de alegători. O majoritate se poate schimba doar prin traseism, amenințări cu dosare (s-a mai întâmplat), promisiuni de mită prin plasarea pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile din 2020. Altfel, alegerile europarlamentare nu schimbă configurația parlamentului național, deci nici guvernul.
A doua minciună este că referendumul convocat de președinte are consecințe legale. Nu, nu are. Este un referendum consultativ, fără nici cea mai mică urmă de consecință legală imediată.
Astea sunt minciunile mari, fondatoare. Pe lângă ele vin minciunile de întreținere, al căror scop sunt enervarea și mobilizarea electoratului”, subliniază Patrick André de Hillerin.
Minciunile de amorsare a indignării electoratului sunt, în opinia acestuia, presupusa opoziție a C.N.A. față de referendumul declanșat de președinte și presupusa fraudare a alegerilor pentru Parlamentul European.
„Președintele României, Mediatorul, minte atunci când spune că este fără precedent că CNA nu a alocat timpi de antenă pentru referendum. CNA nu a alocat timpi de antenă în cazul nici unui referendum. Niciodată. Pentru că nu are cum. Timpii de antenă se alocă în campaniile electorale partidelor parlamentare, în funcție de procent, pentru a reflecta cât de cât echilibrat dezbaterile electorale. La referendumuri există alte legi care guvernează reflectarea mediatică pe televiziuni, iar ele nu implică CNA.
Dar cea mai mare minciună în pregătire este cea a viitoarei fraude la vot. La aceste alegeri se aplică același mod de lucru și de verificare ca la alegerile din 2016, organizate de guvernul Cioloș. Acele alegeri au fost considerate drept cele mai cinstite din istoria postrevoluționară a României.
În ciuda acestui fapt, PNL se pregătește să urle ”fraudă!”. A apărut un site, asumat de către PNL, numit oprestefrauda.ro. PNL comandă și plătește de 6 luni sondaje în care are scoruri mirobolante. Dacă, pe 26 mai, acest partid va obține cu 8 puncte procentuale mai puțin decât în sondajele pe care le-a plătit și mediatizat, va încerca să scoată lumea în stradă, sub pretextul fraudei”, avertizează Patrick André de Hillerin.
Concluzia jurnalistului este că electoratul nu trebuie să se lase mințit și nici manipulat emoțional, ci să aibă inteligența de a acționa în interesul propriu, nu în interesul jocurilor altora: „Acceptăm, în viețile noastre, să fim mințiți câte puțin, pentru confortul nostru imediat. Dar, cu siguranță, nu acceptăm să fim mințiți grosier, programatic, ireparabil, pentru confortul imediat al unora care nu merită așa ceva”.
Articolul poate fi citit integral pe pagina Libertatea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Patrick André de Hillerin
Locații: România
Subiecte: Alegeri europarlamentare 2019
Organizații: Administratia Prezidentiala CNA Guvernul României Parlamentul European Parlamentul Romaniei Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)