Polițiștii cer PUBLICAREA protocoalelor de colaborare cu DNA, SRI, ANI și PÎCCJ

Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România (SNAPR) solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, să dispună măsurile necesare pentru verificarea bazei legale în care au fost încheiate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) protocoalele de colaborare cu principalele instituții ale statului, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Agenția Națională de Integritate etc., dar și actualitatea acestora.
„În contextul evenimentelor sociale și a stării tensionate ce se desfășoară în această perioadă la nivelul întregii țări, care au dus la indignarea unei părți importante a societății civile și chiar la mișcări de stradă, considerăm că este necesară clarificarea unor aspecte de interes național.
Doamnă ministru, vă solicităm să dispuneți măsurile necesare pentru verificarea protocoalelor de colaborare încheiate de Ministerul Afacerilor Interne și principalele instituții ale statului, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Agenția Națională de Integritate etc.", a declarat președintele SNAPR, Adrian-Ioan Diugu, potrivit B1.ro.
În opinia liderului de sindicat, în primul rând trebuie verificată baza legală în care au fost încheiate aceste protocoale, când și cine le-a semnat, dacă au fost urmărite interese politice, personale sau de grup și, nu în ultimul rând, dacă mai sunt de actualitate. În plus, acesta reclamă „efectele" acestor protocoale cu care se confruntă polițiștii și polițiștii de frontieră și avertizează că sindicatul nu va fi de acord cu „amestecul altora în problemele poliției și cu subordonarea polițistului român în relațiile cu reprezentanții altor instituții".
„Poate vă veți întreba care este motivația care a condus la interesul organizației noastre privind 'colaborarea' cu aceste instituții și de aceea vă transmitem faptul că membrii noștri, polițiști sau polițiști de frontieră, ne-au semnalat multe cazuri în care s-au confruntat cu 'efectele' acestor protocoale. Înțelegem necesitatea existenței unor acte care să prevadă condițiile de colaborare dintre Poliția Română și celelalte instituții implicate în actul de justiție sau pentru apărarea țării, precum și nevoia de informații.
Cu toate acestea, nu suntem și nu vom fi de acord cu amestecul altora în problemele poliției, cu subordonarea polițistului român în relațiile cu reprezentanții altor instituții sau cu abuzuri pe care unii le comit, invocând 'protocolul'", a adăugat Adrian-Ioan Diugu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)