Ponta îi AMENINȚĂ pe liberali: Dacă insistă, mă duc la audieri și spun tot ce știu despre INFORMATORII din PNL. Ce NUME a oferit fostul premier

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat marți că nu Comisiile pentru controlul activității SRI și SIE insistă ca el să se ducă la audieri, ci liberalii, adăugând că, dacă aceștia insistă, o să meargă și o să vorbească despre informatorii și ofițerii sub acoperire din PNL.
"Eu am văzut că nu cei de la comisii, ci membrii PNL țin foarte mult să fiu audiat. Dacă insistă, o să merg, dar o să fie o criză mare în PNL, pentru că ei au foarte mulți, în special informatori, mai puțin ofițeri sub acoperire, informatori d-ăștia care se duc și dau ce mai aud. De exemplu, Cezar Preda; știam că tot timpul el stătea lângă Udrea și după aia informa, acum stă lângă Gorghiu și informează; sau Calimente sau...
Deci, să se gândească bine cei de la PNL, că eu mă duc și spun tot ce știu despre informatorii și ofițerii sub acoperire, de cum am auzit eu despre ei, din PNL. Dacă insistă cei de la PNL, cred că pot să le vorbesc o lună despre toți ai lor, dar s-ar putea să le treacă până după Paști, să le vină gândul cel bun și să își vadă de treburile lor", a afirmat Ponta la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres, precizând că are aceste informații despre membrii PNL din presă și din diverse surse.
Întrebat cum comentează declarația lui Băsescu potrivit căruia există doar doi ofițeri acoperiți, Victor Ponta și Sebastian Ghiță, fostul președinte PSD a spus:
"Da, de Ghiță s-ar putea, dar de mine nu știu, dar de Ghiță, e posibil, dacă știe domnul Băsescu".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Alina Gorghiu Elena Udrea Sebastian Ghiță Victor Ponta
Locații: România
Subiecte: Ofiţeri acoperiţi
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)