Poziția oficială a României privind conflictul din Siria e una nuanțată. Teodor Meleșcanu: România susține unitatea, suveranitatea, integritatea teritorială și independența statului sirian. Ambasada României la Damasc a rămas operațională

Conflictul din Siria a intrat în al șaptelea an, forțele Armatei Siriene și ale aliaților fiind aproape de o victorie în lupta cu diferitele grupuri rebele.
În acest timp, România a fost printre puținele țări din Uniunea Europeană care și-a păstrat deschisă ambasada de la Damasc în această perioadă, oferind servicii consulare complete.
Totuși, România nu și-a precizat niciodată clar și răspicat în ceea ce privește situația din Siria, deși a avut relații apropiate cu regimul președintelui Assad, iar acum se află în tabăra celor care susțin că soluția pentru pacea siriană este îndepărtarea acestuia.
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a vorbit pentru prima oară, deschis despre conflictul din Siria și poziția României. Conform acestuia, România susține o soluție care să permită accesul tuturor părților la negocieri și la guvernarea perioadei de tranziție, post război.
„România susține unitatea, suveranitatea, integritatea teritorială și independența statului sirian, precum și faptul că singura variantă care nu este susceptibilă să genereze un vid de putere în Siria este soluția politică și incluzivă, care permite accesul tuturor grupurilor și forțelor moderate siriene la negocieri și la guvernarea țării în perioada de tranziție.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)