Președintele Parlamentului Ungariei: Alegerile din România au o importanță crucială pentru comunitatea maghiară

Președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că alegerile din România au "o importanță crucială pentru comunitatea maghiară", care are nevoie de o reprezentare cât mai bună în Parlamentul României pentru a-și apăra și lărgi drepturile.
„Obiectivul vizitei mele în Transilvania a fost să îi îndemnăm pe maghiarii care vor vota să voteze pentru o cooperare între maghiari și maghiari aici, orice alegere este un pas important pentru o țară, atât în Ungaria, cât și în România, pentru că orice scrutin decide soarta poporului pentru patru ani. Alegerile din România au o importanță crucială pentru comunitatea maghiară din România. Pentru ca această comunitate să aibă oportunitatea de a-și apăra și de a-și lărgi cercul drepturilor este nevoie de o cât mai mare reprezentare în Parlamentul României, este nevoie ca actorii vieții maghiare să stea la masă și să ajungă la un compromis. Rolul meu este să exprim suportul dat de Guvernul Ungariei, de FIDESZ, de către Partidul Creștin Democrat, însă mai am și un rol, ca președinte de onoare al PCM, de a exprima suportul nostru pentru UDMR", a afirmat Kover Laszlo la Cluj Napoca.
El a mai spus că după alegerile din România speră să fie înregistrate rezultate pozitive în relațiile politice româno-maghiare și că politicienii din Ungaria au „așteptări mari față de viitorii membri maghiari ai Parlamentului României".
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în aceeași conferință de presă, că dorește în continuare o colaborare cu FIDEZS și cu Partidul Creștin Democrat din Ungaria.
„Nu putem fi buni, să avem rezultate bune, acasă, în Transilvania, dacă în problemele importante nu gândim împreună, programul electoral dă răspuns corect la problemele comunității maghiare și la cele ale societății. Chemăm pe toți să vină la 11 decembrie la alegeri, să fie o prezență mare la vot, asta înseamnă să asigurăm reprezentarea comunității maghiare. Dorim să continuăm colaborarea cu FIDESZ, cu Partidul Creștin Democrat din Ungaria, fiindcă avem interese comune și o responsabilitate comună în ceea ce privește soarta comunității maghiare", a menționat Kelemen Hunor.
Kover Laszlo a avut marți și o întrevedere cu primarul Emil Boc, în cadrul vizitei sale de trei zile în Transilvania.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Laszlo Kover
Locații: România
Subiecte: Alegeri parlamentare
Organizații: Partidul Fidesz
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)