Președintele Serbiei cere ajutorul României în rezolvarea problemei provinciei Kosovo

ACTUALIZARE 15:00 Președinții României și Serbiei au făcut declarații de presă, imediat după întâlnire.
„Relațiile dintre România și Serbia sunt foarte bune și vor fi mai bune. Suntem (...) optimiști în această privință, fiindcă amândoi ne vom implica să fie mai bune. (...) Am discutat, evident, despre relația bilaterală, despre ce măsuri ar fi necesare pentru a stimula relația economică între țările noastre. Serbia este principalul nostru partener din Balcanii de Vest și este o relație economică în creștere. (...) Am avut un schimb de 1,3 miliarde de euro, un volum dublu față de ce am avut acum cinci ani", a declarat Iohannis.
„Am discutat despre interconectările dintre cele două țări, atât în domeniul energetic, cât și transporturi, legături foarte importante și pentru relațiile economice între țările noastre, dar și pentru cetățenii care vor să vadă cealaltă țară sau să facă afaceri", a spus Iohannis.
Președintele a arătat că a discutat cu omologul său și despre românii din Serbia și despre sârbii din România.
„Am vorbit, evident, și despre românii din Serbia și despre sârbii din România, vorbesc despre minoritățile noastre, care au un rol foarte important de a întări puntea dintre țările noastre. Este important de știut că s-au făcut pași în această privință și se vor face și în continuare pași importanți. Eu am subliniat (...) nevoia unei colaborări mai intense și între specialiști. (...) Domnul președinte mi-a comunicat că a fost stabilită o persoană care reprezintă Serbia în Comisia mixtă privind minoritățile naționale", a afirmat Iohannis.
La rândul său, Aleksandar Vucici a declarat că Serbia și România sunt legate „de o prietenie tradițională”. El a susținut că autoritățile din țara sa se vor strădui să ajute comunitatea română din Serbia.
„În ceea ce privește situația comunității române din Serbia, noi ne vom strădui să întreprindem lucruri importante. (...) Ne vom ocupa atât de mass-media în limba română, cât și de școlarizarea copiilor ce provin din rândul minorității române. Bineînțeles că nu îl vom dezamăgi pe domnul președinte în acest sens”, a afirmat Vucic.
El a vorbit și despre importanța „îmbunătățirii relațiilor economice” dintre cele două țări.
„Am discutat despre fluviul Dunărea, despre strategia dunăreană. (...) Cred că acest demers, colaborarea pe Dunăre, ar fi importantă”, a menționat Vucici.
Prședintele Vucici a mai precizat că România este cea mai mare țară din zonă și una dintre cele cinci membre UE care nu au recunoscut Kosovo și a cerut ajutorul țării noastre în găsirea unui compromis în ceea ce privește statutul acestei provincii separatiste.
Știrea inițială
Președintele Iohannis se întâlnește la Palatul Cotroceni cu omologul său sârb, Aleksandar Vucici, pe agenda discuțiilor fiind cooperarea bilaterală dintre cele două state, dar și modalitățile de sprijin din partea României al procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, informează Administrația Prezidențială.
„În cadrul discuțiilor, cei doi șefi de stat vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât și economic și sectorial. De asemenea, vor fi discutate modalitățile de sprijin din partea României al procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Cei doi oficiali vor discuta și despre problematica minorităților naționale din cele două țări, aspecte privind cooperarea în Balcanii de Vest și principalele evoluții în dosarul „Kosovo”.
De asemenea, președintele Serbiei, Aleksandar Vucici va avea întâlniri cu premierul Viorica Dăncilă și președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)