ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, susține că desemnarea lui Mihai Tudose ca premier de către Klaus Iohannis arată că președintele este un politician slab în urma căruia nu vor rămâne decât ani irosiți de către România.

„Iohannis nu a scăpat de sindromul USL! Nu cu mult timp în urmă, ieșea în stradă, mimând că înțelege cât rău face PSD țării. Astăzi, a demonstrat că este un politician slab, care nu este capabil să lupte cu ciuma roșie”, a scris, pe Facebook, Eugen Tomac.

El îl acuză pe președinte că a ratat șansa de refuza numirea unei mediocrități în fruntea Guvernului.

„A-l numi pe Tudose premier este totuna cu a-ți decide ieșirea din scenă într-un mod jalnic. Putea refuza să numească o asemenea mediocritate. Avea această șansă! După Iohannis nu va rămâne nimic mai mult decât niște ani irosiți și o țară marginalizată, trimisă pe nedrept la periferia Europei”, a mai scris Tomac.

PMP este singurul partid de opoziție care a mers la consultările de la Cotroceni cu o propunere pentru postul de prim-ministru, europarlamentarul Siegfried Mureșan.