Președintele executiv al PMP, critici către Iohannis: Orice demnitar al statului român ce se așază împotriva curentului unionist rămâne un prizonier al istoriei nefaste

Președintele executiv al PMP Eugen Tomac critică declarația președintelui Klaus Iohannis care a spus că unirea Republicii Moldova cu România nu este fezabilă, Tomac susținând că orice demnitar al statului român ce se așază împotriva curentului unionist rămâne un prizonier al istoriei nefaste.
„An de an, pe 3 octombrie, Președintele Iohannis serbează, alături de comunitatea germană din România, în curtea Ambasadei Germaniei la București, Ziua Națională a Germaniei. Această dată marchează Ziua Reunificării Germaniei de Est cu Germania de Vest, după ce națiunea germană a fost divizată, fără voia ei, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, scrie Tomac pe pagina sa de Facebook.
Tomac menționează că a fost „profund revoltat” când a auzit, din vocea șefului statului român, că unirea R. Moldova cu România nu e „fezabilă”.
„Domnule Președinte, națiunea română a fost divizată printr-o înțelegere criminală a celor doi monștri, Hitler și Stalin, și milioane de români au avut de suferit cumplit în urma diabolicului pact Ribbentrop-Molotov. A spune astăzi că unirea nu este o soluție de reîntregire a națiunii române, înseamnă a da timpul înapoi și a-i face din nou pe românii din R.Moldova prizonieri nefericiți ai unei pagini gri de istorie”, susține liderul PMP.
Eugen Tomac subliniază că românii din R.Moldova au nevoie să știe ca țara-mamă, România, este pregătită oricând să-i primească înapoi.
„În preajma Centenarului, vă reamintesc, Domnule Președinte, că Basarabia a fost prima provincie care a votat, la 27 Martie 1918, unirea pe veci cu patria-mamă, România. Noi nu avem un alt răspuns la înțelegerea criminală încheiată între Hitler și Stalin decât să spunem răspicat că susținem unirea celor două state românești. Orice demnitar al statului român ce se așază împotriva acestui curent rămâne un prizonier al istoriei nefaste, închizându-și astfel foarte multe opțiuni de construcție cu privire la viitorul națiunii române”, mai afirmă Tomac.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, răspunzând unor întrebări, că intrarea Moldovei în Uniunea Europeană printr-o „scurtătură via unirea cu România” nu este o cale fezabilă și a spus că va merge la Chișinău „când va fi vremea potrivită”.
Întrebat cum apreciază integrarea europeană a Republicii Moldova prin unirea cu România, președintele Iohannis a răspuns: „Nu cred că putem să abordăm chestiunea printr-o cale indirectă. Moldova este clar angajată pe calea europeană și, deocamdată, are Acordul de Asociere și toată legislația secundară care decurge acolo, între timp, este perfectată, dar trebuie toate acestea implementate și parcursul Moldovei trebuie consolidat. După care, Moldova trebuie ea să se hotărască dacă vrea să înceapă un parcurs care duce spre Uniunea Europeană sau nu. O scurtătură via unirea cu România cred că nu este o cale foarte fezabilă în acest moment”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Eugen Tomac Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Partidul Mișcarea Populară (PMP)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)