Prof. Dan Dungaciu, semnal asupra „pericolului destrămării Țării”: Ungaria controlează în Transilvania bună parte din mediul de afaceri, din sistemul administrativ-politic, din instituții culturale și de educație, din liderii de opinie, din presă
Dan Dungaciu, Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C.Brătianu", al Academiei Române, atrage atenția că pericolul destrămării țării este foarte prezente pe fondul incapacității clasei politice de a lega provinciile țării și de a întări unitatea etno-identitară a românilor.
El apreciază ca rușinos modul în care politicienii români au marcat Centenarul.
„Ce s-a întâmplat în 2018, din acest punct de vedere, este o rușine. Dacă n-ar fi fost campaniile de presă, comerciale - să recunoaștem -, sau micile dezbateri culturale pe marginea Centenarului, am fi trecut peste acest an cu totul nepăsători, ca societate. Clasa politică nu a fost în stare să-și asume și să ducă la îndeplinire niciun proiect major în onoarea Centenarului. Unica realizare semnificativă a fost sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, la 25 noiembrie a.c. Incapacitatea politicienilor face ca, la o sută de ani de la Marea Unire, provinciile statului român să fie aproape la fel de puțin legate între ele ca la 1918. Politicienii puteau să-și propună să întărească unitatea etno-identitară a românilor prin proiecte de infrastructură care să ușureze circulația între regiuni și să faciliteze dezvoltarea în armonie a tuturor. În lipsa unor măsuri coerente și eficiente în acest sens, există pericolul unei destrămări a țării, pe seama tot mai puternicelor mișcări separatiste la care asistăm”, a spus Dungaciu într-un interviu pentru Formula AS.
Sociologul consideră că Ungaria și-a asigurat o prezență pregnantă în Ardeal, și deși nu poate obține ruperea ei de România, va căuta obținerea unui statut special pentru Transilvania. Dan Dungaciu afirmă că slăbciunea statului român va duce la decuplarea Ardealului de București.
„În mod normal, când Ungaria își întinde mâna spre România, ar trebui să o lovim peste degete, ca să și le retragă. Dar noi nu facem asta, ci acceptăm ca Ungaria să-și înfigă, unul câte unul, degetele în România: în economie, în politică, în educație, în zona cultural-identitară... Concesiile făcute prin tăcere de statul român se contabilizează, deja, ca realități de neschimbat în favoarea maghiarilor. Altfel spus, va fi foarte greu să le iei înapoi anumite "drepturi" pe care le-au câștigat prin șantaj, prin îndrăzneală nepedepsită, prin slăbiciunea statului nostru. Deja prezența Ungariei în Transilvania este pregnantă. Și dacă vreodată Ungaria va face ceva cu totul inadmisibil, statul român nu se va putea limita la a-i da peste unghii, ci va trebui să-i smulgă mâna înfiptă până la cot în România. Va fi mult mai greu, ba s-ar putea isca și un conflict major. Cum s-a întâmplat în urma unei politici împăciuitoriste asemănătoare, făcute de Anglia cu Germania lui Hitler. Anglia a crezut că dacă îi dă lui Hitler tot ce vrea, acesta se va opri, iar el a vrut tot mai mult. Ungaria controlează în Transilvania bună parte din mediul de afaceri, din sistemul administrativ-politic, din instituții culturale și de educație, din liderii de opinie, din presă... Ea va putea activa toate acestea pentru a provoca un eveniment major, cum ar fi de exemplu un referendum. Ce va mai putea face atunci România? Cum va smulge ancorele maghiare de pe teren? Cum va putea combate o eventuală campanie antiromânească internațională? Astăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de România, că știe că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune. La fel ca Rusia, în Transnistria și în Dombas. Consecința slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de București și la manifestarea ei autonomă, eventual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influență maghiară. În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinței clasei noastre politice. Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. Nu e nevoie ca Ungaria să ceară modificarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba”, a încheiat analistul politic.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Un insider politic dezvăluie planurile de mărire ale lui Ciolacu: distruge tot în calea lui. Deși Firea stă cel mai bine în sondajele interne, Ciolacu e gata să sacrifice PSD pentru pactul cu PNL la Cotroceni și Guvern. ”Ticăloșia Politrucului slab”
Alegeri 2024: Calendarul electoral pentru europarlamentare și locale a fost aprobat de Guvern
După victoria la alegerile prezidențiale cu un procent mai mare și decât al lui Iliescu în 1990, Putin a declarat că Navalnîi urma să fie eliberat chiar înainte de moartea sa. ”Asta e viața!”
Adevăratul procent al SOS-ului Șoșoacăi din sondajele nefalsificate sau umflate cu gura de saltimbancul PSD roșu-alb-verde-albastru Vasile Dâncu. FOTOGRAFIA ZILEI
LISTA LUI SOROS. Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști
Recomandările noastre
Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
15 martie, Ziua NEAGRĂ a Maghiarilor de Pretutindeni. Revoluția de la 1848 din Ungaria înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare pentru români. Apelul ignorat al Academiei: Pe 15 martie 1848 s-a votat unirea Ungariei cu Transilvania
Marea Resetare urmărește să transforme lumea într-o Pușcărie
Secțiuni: Politic
Persoane: Dan Dungaciu
Locații: București
Subiecte: Anul Centenarului România vs Ungaria
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)