RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Vilnius, după întâlnirea pe care a avut-o cu Volodimir Zelenski, că România negociază un acord bilateral cu Ucraina, fără a indica o dată când va fi semnat. „Vom anunța când este gata”, a spus Iohannis, potrivit stiripesurse.ro.
Klaus Iohannis a fost întrebat despre negocierile privind semnarea unui acord cu Ucraina, după ce un astfel de document a fost semnat de Ucraina și Letonia.
„Aceste acorduri de securitate sunt, de fapt, acorduri de colaborare și e foarte bine că se închid astfel de acorduri. Și noi negociem un astfel de acord și este bine de știut că acordul nu se referă la situația de ieri sau de astăzi, ci este un acord pentru colaborarea viitoare, care cuprinde și reconstrucția Ucrainei, dar și dezvoltarea legăturilor, unele sunt tradiționale, altele au apărut în acești complicați de război. Noi vrem să folosim oportunitățile care au fost create pentru a înlesni în continuare colaborarea. Noi ajutăm Ucraina în toate felurile posibil. Poate cel mai vizibil este exportul de produse agricole din Ucraina prin România. Cred că nu exagerez dacă spun că dacă n-ar fi fost acest export prin România ar fi fost probleme imense, nu doar în Ucraina, ci și acolo unde se exportă aceste produse agricole. Pe de altă parte, ajutorul umanitar este foarte important în continuare, dar și ajutorul militar este relevant pentru Ucraina. Noi vom continua pe toate palierele atâta timp cât este nevoie și acest acord va crea un cadru mai bun pentru această colaborare”, a spus Iohannis, după Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Vilnius.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
AREST LA DOMICILIU pentru Călin Georgescu, liderul Opoziției din România! La fel ca Bolsonaro. DIICOT contestă decizia instanței. Se judecă în 48 de ore! George Simion reacționează: ”O victorie a protestelor!” VIDEO LIVE de la Arestul Central Ziua a 15-a
Luminița Arhire: CĂLIN GEORGESCU - O BIOGRAFIE DE SUCCES (VIDEO: FILMUL CU REINER FUELLMICH)
Călin Georgescu luptă azi pe trei fronturi: Tribunal, Curtea de Apel și DIICOT. Apelul emoționant al Cristelei. ACTUALIZARE: Tribunalul decide marți dacă înlocuiește arestul liderului Opoziției cu o măsură normală, judecarea în stare de libertate
George Simion demască o nouă operațiune murdară a Sistemului: STENOGRAMELE BOGOS-SIMION INVENTATE. Ingrid Mocanu: Cu Rareș Bogdan n-am văzut nimic. SURSE: Infractorul Maricel Păcuraru l-a amenințat pe liderul AUR că ”îl distruge”
Dezvăluire-șoc făcută de doamna Cristela Georgescu în interviul de la Alex Jones: O parte din ”uriașa” sumă de 5000 de euro ”descoperită” la percheziția brutală a DIICOT erau bani din premiile fiului său, Pavel Georgescu, campion european la înot
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Volodimir Zelenski
Subiecte: acord cu Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)