Raluca Turcan: PNL depune astăzi moțiune de cenzură

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că, în eventualitatea în care Guvernul nu va demisiona, liberalii vor depune în cursul zilei de miercuri o moțiune de cenzură.
„Întregul Guvern PSD-ALDE trebuie să demisioneze. Acest Guvern trebuie să plătească pentru faptele săvârșite și ar trebui să intrăm în alegeri anticipate. Dacă Guvernul nu va demisiona, PNL depune astăzi moțiune de cenzură", a declarat Raluca Turcan, la Senat.
Astfel, potrivit legii moțiunea poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor. Dacă nu se realizează aceasta proporție, moțiunea de cenzură nu mai este luată în discuție și, desigur, nici supusă votului.
Moțiunea de cenzură trebuie votată de majoritatea absolută a membrilor componenți ai legislativului; sunt luate în considerare doar voturile în favoarea moțiunii.
Pe același subiect

Claudia Marcu: Bombă! Fără certificat de vaccinare. Senatul României a votat împotriva UE

EXCLUSIV. CNSAS recunoaște că documentele despre colaborarea lui Traian Băsescu au stat în fișetul Germinei Nagâț, fosta șefă a Direcției Investigații, încă din 2006. Personajul este premiant GDS și membru al Colegiul CNSAS din partea USR. DOCUMENTE

Educația sexuală: Rămâne cum ne-am înțeles, adică NU!
Recomandările noastre

Noul McDonald’s rusesc are vânzări record

În aceste zile, în America se joacă soarta Marii Revoluții Mondiale

Sentința care aruncă în aer America: Avortul NU este un Drept Constituțional - Trump: „Dumnezeu a luat această decizie!”

VACCINATĂ - LEȘINATĂ - DESCALIFICATĂ. Anita Alvarez, cel puțin dublu vaccinată, are INTERZIS să participe la finala de înot artistic de la Campionatele Mondiale de la Budapesta. DOVADA VIDEO se dedică paginii de propagandă neagră RO VACCINARE
Persoane: Raluca Turcan
Locații: România
Organizații: Guvernul României Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)