ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Tăpălagă susține că scopul acuzațiilor care îl vizează și pe el este „compromiterea, denigrarea, intimidarea tuturor celor din justiție, politică sau presă care nu susțin cauza borfașilor" și le transmite lui Liviu Dragnea și susținătorilor săi: „voi muri cu dinții înfipți în gâtul vostru".

Postarea lui Tăpălagă pe Facebook:

„După Ghiță, Ponta, Băsescu, Ciuvică, Cristoiu, Andronic, Badea, în fine lista e lungă, aseară l-au scos pe Dragomir în față să repete ca un papagal placa uzată cu securiștii din presă, cu aerul că le zice din interior și, pac, încă o comisie de anchetă! Dragomir repetă refrenul cu acoperiții de când au început anchetele penale împotriva lui, în special după afacerea Black Cube în care e băgat până în gât iar câțiva ziariști, întâmplător fix ăia pomeniți de el, chiar ne-am ocupat de subiect. Cum fostul ofițer dat afară din SRI a devenit între timp util cauzei borfașilor, l-au împachetat frumos la televizor, cum numai Gâdea știe să facă.

Scopul acestor acuzații este, repet, compromiterea, denigrarea, intimidarea tuturor celor din justiție, politică sau presă care nu susțin cauza borfașilor, le-au investigat afacerile murdare și încă se încăpățâneză să apere interesul public. N-au mai rămas foarte mulți.

S-au adunat armate de orci în jurul lui Pablito, pupă inelul și calcă în picioare pe oricine le demască fărdelegile, hoțiile și minciunile. Mai au puțin și proclamă oficial România stat mafiot. Acum ori niciodată!

Începe să doară Tel Drum, Pablito? Frige?

O să le spun așa, lui Pablito și armatei lui de orci: voi muri cu dinții înfipți în gâtul vostru. Promit să fac tot ce-mi stă în putere să arăt publicului cum îl jefuiți, manipulați și batjocoriți în fiecare zi. Adevărul e de partea mea, minciuna de a voastră. Nici un pas înapoi!

Nu mă pot abține totuși să nu observ cum toți securiștii expirați văd peste tot numai securiști, cum atârnători la vedere pe la ușa serviciilor (gen Andronic, Cristoiu, Dragnea sau Ghiță) cred că toți sunt ca ei. Ați uitat poate interviurile slinoase ale lui Andronic, cum se gudura Cristoiu pe lângă SRI la zile de bilanț, partidele de tenis ale liderului PSD sau contractele lui Ghiță cu băieții. Psihanalizabile cazuri.

Bonus! Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine cum funcționează tehnica denigrării, reiau mai jos fragmente din textul "Securistule!”, publicat acum doi ani. Asta e tot ce am de spus "la acuzațiile lui Dragomir”:

"Vrei să compromiți azi pe cineva? Acuză-l că-i securist, acoperit, ofițer, omul serviciilor, că execută ordin pe unitate etc. Politicieni, jurnaliști sau o parte din public s-au obișnuit să arunce cu această acuzație ca să-și dărâme adversarul sau când caută să-și discrediteze interlocutorul. Scopul final este să demonstreze că omul nu e liber, că nu acționează/scrie de capul lui ci gesticulează păpușat de alții, că lucrează la comandă. Este una din cele mai lașe și, culmea, securiste metode de a submina credibilitatea cuiva.

Acuzația nu poate fi dovedită dar, odata lansată, cel acuzat nu se poate apăra. Orice ar spune va pluti mereu o umbră de îndoială care, odată strecurată sub piele, se întinde ca raia și, în timp, lucrează. Singura varianta este un proces în justiție și despăgubiri civile."