Moartea violentă a unui politician dâmbovițean, ca și așa-zisele știri care au anunțat și, parțial, comentat, evenimentul în sine, m-au determinat să-mi aduc și eu modesta contribuție la elucidarea, dacă nu a cazului, barem a personalității celui dispărut. Și asta, deoarece eu și cu Mihai Bălășescu, numele celui care a fost, am fost prieteni încă din copilărie. Sigur, nu "the best friends", nici în "the best terms", dar suficient cât să pot pretinde că l-am cunoscut foarte bine. În plus, remarcați că nimeni, dar absolut nimeni, nu a observat că decesul lui "Mahaci", porecla sa din copilărie, reprezintă un asasinat care nu s-a mai petrecut încă din perioada interbelică. Asta, deoarece, printre altele, d-l Bălășescu a fost și parlamentar CPUN, reprezentând un partid despre care nimeni, nici măcar eu nu-mi aduc aminte să fi avut barem un nenorocit de nume. Să punctăm, deci, felul în care a urcat scara socială și de valori un individ care este și poate fi considerat reprezentativ pentru democrația românească. 

Singur la părinți fiind, copilul Mihai a beneficiat de toată dragostea părinților săi, care, evident, s-au străduit să-i dea o educație peste medie. Și, întrucâtva, au și reușit. Omul nostru știa ceva istorie, un pic de engleză, recita bine câteva poezii de Eminescu, în fine, se vedea că puștiul nu crescuse pe stradă. Și totuși, chiar pe uliță se întâmplau multe alte lucruri. De exemplu, în curtea Liceului Pedagogic, aflat în spatele blocului nostru, exista un mușuroi de furnici. Acolo era locul preferat de "joacă" al Mahaciului. Stătea în funduleț, omora furnici una câte una, după care le ducea la gura și le înghițea fericit. Acum, privind retrospectiv, mă gândesc că era, poate, un comportament politic instinctual, care spune că trebuie să-ți mănânci adversarii atunci când sunt mici, altfel s-ar putea ca lucurile să se petreacă exact invers. N-o să vă mai plictisesc cu alte detalii din această perioadă, o să trec la perioada de după majoratul Bălășescului.

Anii de ucenicie

Elev al Liceului de Fizică Măgurele fiind, amicul Mahaci are o nouă pasiune. Și anume, oficiază nunți în aer liber. Pentru a fi mai credibil, fură anteriul bunicului său, preot ortodox undeva lângă Târgoviște și îi cunună "neoficial" pe colegii săi amețiți de aburii dragostei. Probabil, o premoniție a faptului că va fi născător de destine. În fine, după liceu, eroul nostru intră în Partidul Comunist și, în această calitate, ajută la evacuarea scenei de fanii rock prea exaltati ai grupului "Iris", pe vremea când aceștia concertau în clădirea fostei Ambasade a Germaniei. Aici se rupe un pic filmul, dar vine marea aglomerație din decembrie!

Adevărul este că l-am văzut cu ochii mei pe d-l Bălășescu în clădirea fostului CC, cu un pușcoci mare cât secolul în spatele său și dând ordine organizatorice unora care se învârteau fără rost în jurul lui. În fine, Ceaușescu se tot duce, iar Mahaciul își face partid și astfel începe cariera sa politică post-revoluționară. Îl văd de câteva ori în CPUN luând cuvantul, mai trecea pe la bloc îmbrăcat cu blugi călcați la dungă și cu un diplomat gol-goluț, dar care avea pe el un abțibild cu Steaua București. Din câte am înțeles, omul era cel care decidea cine a fost revoluționar în țara asta, ce merite a avut și ce anume trebuie să primească răsplată pentru asta. Odată cu asta, se și însoară prima oară. Nu voi da, însă, niciun fel de detalii despre viața sa personală, nici despre bunurile deținute, deoarece nu au legătură cu subiectul și nici nu trebuie încălcată intimitatea persoanei. Cea a politicianului, persoană publică, da.

Dându-și seama că partidul său de buzunar n-are nicio treabă cu rezistența la cursă lungă, tânărul student la Drept vrea să intre în FSN. Aici, însă, la ședința de înscriere de noi membri, este recunoscut de un fost coleg de liceu care îi reproșează public excesele bahice și insultele aduse bisericii. Evident, pică de facto orice adeziune la FSN, dar aflu că marele tip s-a băgat la PNL! Si nu oriune, ci la Administrația Piețelor Sector 6, poziție din care putea face diferite chestii cu cei care desfășurau activități de mercurial în zisele piețe. Acuzat de unii că ar fi luat mită, anchetat de Procuratură, scapă basma curată și apoi se dă la fund.

Proaspăt absolvent de facultate, liberalul nostru începe să pledeze și am înțeles că o făcea chiar bine. Așa a ajuns să apere diferiți indivizi care l-au prezentat "fruncei" partidului. Sunt câțiva ani lipsă, dar aflu că tipul face muncă de administrație pentru partid la cabinetul lui Ludovic Orban, o stea în urcare și care urcă și în continuare. Pe urmă, sunt informat că nenea Mihai este mâna dreaptă a lui Crin Antonescu, șef al statului, fie el și interimar. Mâna dreaptă sau omul care îi săruta mâna dreapta, "va savoir", cum zic franțujii. Deci, Partid, furnici, Revoluție, mâna dreaptă, neveste și nevestuici, dar și socri... 

Ceea ce n-a înțeles, cred eu, a fost faptul că în viața reală lucrurile sunt mult mai directe și mai instinctuale. Un laț în jurul gâtului, o confesiune scrisă doar pe jumătate cu o mâna tremurândă, un posibil caz de dispariție, și știrea de la ora cinci este gata. Eu mă gândesc că este mai degrabă subiect de film polițist, ca în serialul suedez Wallander, dar cred că împing lucrurile prea departe. Ies pe afară și trec pe lângă liceu. Nimeni, nici măcar mușuroiul. O pală de frig mă face să-mi bag capul între umeri și să trec grăbit mai departe. Ce naiba, suntem oameni în toată firea, nu mai suntem niște copii! 

 

Important: punctele de vedere exprimate în acest articol sau alte texte de opinii nu reprezintă neapărat poziția ActiveNews.