Regele Mihai, sfaturi către Neam: Nationalismul si patriotismul constituie ceva foarte adanc din punct de vedere moral. Învățăturile lui Hristos, acestea cred că lipsesc multor tineri
Acum 11 ani, Regele Mihai I îi acorda un interviu jurnalistului Victor Roncea, pe-atunci la Cotidianul Ziua. Fostul suveran avea atunci, 85 de ani. Într-un interviu complex, cu „un personaj istoric”, așa cum îl definea jurnalistul, Regele a vorbit tinerilor români despre provocările ce urmează.
Cu o viziune lucidă asupra stării tineretului român, pe care mulți nu o întrevedeau la vremea respectivă, acesta îi ruga să se apropie de Hristos și să-și însușească valorile creștine.
Regele Mihai le-a transmis atunci un mesaj incorect politic, azi, și anume că naționalismul și patriotismul sunt chestiuni ce țin de o adâncă moralitate.
„Chestiunea aceasta cu tineretul… eu am vorbit cu mulți studenți, și la Timișoara și în toată țara. Am stat de vorba cu ei și din ce am putut să înțeleg ei caută ceva dar nu îl găsesc. Și când le-am explicat câteva lucruri m-au întrebat din nou, rezultatul este că acești tineri care vor să facă câte ceva nu știu cum merg treburile statului și nu mai au încredere. Neavând încredere în partidele politice, nu mai știu ce să mai creadă. Chestiunea cu sentimentul național este una și nu trebuie căzut în extreme, dar naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral, iar dacă oamenii aceștia nu sunt învățați ce înseamnă morală, ce înseamnă creștinismul atunci este foarte greu. Din cauza razboielor care au avut loc, societățile, și a noastră și din alte părți, au ieșit mult mai rău că înainte. Nu mai există ceva care să sprijine tinerii. Lipsește un sentiment de bază uneori, care să atragă oamenii impreună”, spunea Regele atunci.
Ultimul său cuvânt pentru români a fost adresat, în special, tinerilor: „În special pentru tinerii noștrii: să învețe bine cum merg lucrurile. Morala la noi ar trebui ridicată. Am băgat de seamă, nu numai la noi, că cei șapte ani de-acasă parcă nu mai sunt că înainte și atunci apar fel de fel de mizerii, se strică și morala începe să scadă. Să nu mai cadă pradă tentațiilor. Nu e vorba să fim toți că niște preoți sau călugări, dar totuși există o limită. Am vorbit și cu Patriarhul pentru tinerii preoți, să învețe să le transmită oamenilor tot ce înseamnă religia, sa aplice învățăturile lui Hristos, acestea cred că le lipsesc multor tineri”
Interviul integral este aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Toate studiile deputatului Silviu Vexler - EXCLUSIV ActiveNews
Părintele Adrian Agachi, revoltat de considerațiile leniniste ale unei useriste din Comisia de Învățământ a Parlamentului - Corina Atanasiu, pe urmele lui Marx: "Religia prostește!"
Emblema SS ”Wolfsangel” lângă steagul României: Plângere penală depusă de Patria Prima împotriva lui Radu Hossu pentru promovarea simbolurilor naziste în public - Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea au promovat cultul nazist cu permisiunea CNA
Sistemul și-a pus mecanismul în funcțiune! Deputatul AUR, Dan Tanasă, audiat în dosarul privind ”incitarea la ură” spune că nu crede în coincidențe: ”Am făcut doar un apel la protejarea locurilor de muncă pentru români”
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Secțiuni: Politic
Persoane: Regele Mihai
Locații: SUA
Subiecte: Al Doilea Război Mondial Istoria României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)