Remus Pricopie, rectorul SNSPA, este propunerea comună a PSD și Pro România pentru funcția de Premier. SNSPA a fost invitată de Soroș în rețeaua de universități pe care o va finanța pentru a combate naționalismul
PSD și Pro România îl susțin pe rectorul Remus Pricopie pentru funcția de premier, a anunțat Marcel Ciolacu, miercuri, în Parlament. Anunțul vine după demiterea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură.
„Mergem cu o singură nominalizare la Guvern, în persoana lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, fost ministru al Educației, un pro-european și un pro - american.”, a declarat liderul PSD.
Remus Pricopie a fost ales în decembrie 2019 în funcția de rector al SNSPA cu un scor de 88,16% din voturile exprimate, acesta obținând un nou mandat la conducerea instituției.
Pricopie se află la al doilea mantat de rector al SNSPA, iar în perioadele 2005-2007 și 2008-2012 a fost decan al instituției. Klaus Iohannis i-a acordat, în 2019, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
SNSPA este urmașa Academiei „Ștefan Gheorghiu”, o universitate înființată de comuniști, la inițiativa Anei Pauker în 1945. Instituția era o pepinieră de cadre pentru Partidul Comunist, iar Ștefan Gheorghiu a fost numele pe care l-a purtat o perioadă, după un activist comunist.
Recent, SNSPA a fost invitată de George Soroș în rețeaua de Universități pe care o va finanța cu un miliard de dolari, în scopul de a promova valorile pe care le susține acest personaj și pentru a combate naționalismul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Țoiu, o dementă care trebuie demisă! Fiica lui Ponta, dată jos din avionul care venea din Oman, la ordinul ministrei USR-iste. Șefa MAE ar fi dat ordin să nu fie îmbarcată în zborul de București
Lovitură de teatru în dosarul lui Călin Georgescu: probe-cheie, eliminate. Dosarul se întoarce la Parchet
Recomandările noastre
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
Secțiuni: Politic
Locații: București
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD) Pro România SNSPA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)