ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit Raportului privind Climatul Investițional al Departamentului de Stat al SUA, gradul ridicat de corupție, stagnarea reformelor privind companiile de stat, birocrația și lipsa de transparență în deciziile cu impact economic precum și probleme privind forța de muncă trebuie avute în vedere de potențialii investitori în România.

Raportul privind Climatul Investițional arată în cazul României o serie de progrese privind mediul de afaceri, dar și foarte multe puncte slabe ale țării în atragerea investițiilor străine.

"Deși a inițiat măsuri pentru a crește rolul consultării publice și al studiilor de impact ale reglementărilor propuse, Guvernul actual continuă să se folosească de ordonanțe de urgență pentru a adopta legislația, ca urmare a dificultății adoptării la timp a acesteia în Parlament”, se afirmă în documentul citat de Profit.ro.

Mai mult decât atât, Parlamentul nu se consultă și nu ia în considerare studii de impact când trebuie să adopte în domeniul economic.

"Corupția la toate nivelurile rămâne endemică, iar liderii politici ai țării nu au manifestat încă o voință politică necesară și consistentă pentru a combate în mod eficient această problemă”, susține raportul.România trebuie să ia noi măsuri pentru a crește transparența, stabilitatea și predictibilitatea în luarea deciziilor cu impact în economie, dar și de măsuri pentru reducerea birocrației, dacă vrea să atragă noi investiții străine.

Citește articolul complet aici.