România va găzdui ARMAMENT GREU american pe teritoriul țării. REACȚIA Rusiei

Țări din Europa de Est vor găzdui, prin rotație, tancuri, artilerie și alte echipamente militare americane, a anunțat secretarul Apărării, Ash Carter, în timpul unei vizite la Tallin, informează Reuters.
Carter a spus că Estonia, Lituania, Letonia, dar și Bulgaria, România și Polonia au fost de acord să găzduiască astfel de echipamente. De asemenea, un astfel de echipament va fi găzduit în Germania.
Chiar dacă SUA nu au anunțat formal unde vor staționa armamentul și tancurile, Moscova a reacționat deja.
Un oficial al ministerului apărării rus a declarat că plasarea de armament NATO la granițele Rusiei ar fi cea mai agresivă mutare a SUA de la sfârșitul Războiului Rece.
Președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia va spori arsenalul său nuclear cu peste 40 de rachete intercontinentale, în acest an.
O fişă de informare furnizată de armata americană afirmă că pre-poziţionarea SUA va include aproximativ 250 de tancuri, vehicule de luptă Bradley şi mortiere.
Echipamentul care va fi staţionat temporar în fiecare ţară va fi suficient pentru a deservi o companie, respectiv 150 de militari, sau un batalion, respectiv aproximativ 750 de soldaţi.
Moscova neagă că ar furniza arme rebelilor din Ucraina, dar țări NATO precum Letonia, Lituania și Estonia, care conțin minorități rusești, se tem că Rusia ar putea porni necazuri și pe teritoriul lor, notează Reuters.
Plenul reunit a aprobat, marţi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti.
Solicitarea a fost aprobată în unanimitate, cu 283 de voturi "pentru".
Preşedintele Iohannis a solicitat, pe 18 mai, într-o scrisoare, aprobarea Parlamentului pentru înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)