ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Unul dintre cei mai apreciați avocați români, Marian Nazat, a publicat pe blogul său o scrisoare deschisă adresată acelei categorii de români denumită îndeobște drept „hashtag-iști”.

În textul său, Nazat spune că bucuria manifestată de unii odată cu încarcerarea lui Liviu Dragnea se aseamănă cu momentele ulterioare asasinării lui Nicolae Ceaușescu „din zilele celui mai sângeros, mai dezonorant Crăciun din istoria noastră recentă”.


Avocatul spune că pentru „o țară ca afară”, „e nevoie de muncă, disciplină și răbdare, de o civilizație a conviețuirii armonioase, nu de război civil. De suportare reciprocă,  căci tu ai ce învăța de la mine, iar eu, de la tine”.
 
Iată textul:
 
Dragul meu haștagist,
 
m-am gândit mult dacă să-ți scriu ori nu. Știu  că mă urăști, știu că  nu citești  decât  ceea ce ți se livrează de-a gata pe rețeaua al cărei sclav ai devenit. Voluntar și năsilnic, gata să sari la beregata oricui nu-ți împărtășește frustrările,  obsesiile. De fapt nu ale tale, ci ale influencer-ului tău, un fel de guru, un fel de sectant-șef. Nevoia de validare te-a silit, în lipsa unei armături interioare solide, să te întovărășești cu alții așijderea ție. Validarea prin cel de lângă tine întru hulă  și pizmă.

Te lauzi că ești educat, nu ca ăia fără dinți, însă cei  mai detestabili sunt proștii cu diplomă. Când o să te maturizezi, o să înțelegi cu adevărat ce înseamnă prostul cu studii. Argumentul tău e înjurătura  groasă,  scabroasă  și pumnul arătat amenințător spre interlocutorul vinovat că susține alte idei. Cordialitatea polemicii te irită, ea presupune niscaiva cărți rumegate în spaimele frământării, dar îndoiala te sperie de moarte. Tu ai numai certitudini, ai tăi sunt de-a valma buni, iar ceilalți, niște declasați. Nostalgici și comuniști, dușmani ai poporului tău dependent de internet, de reclame tâmpe și de felurite semne distinctive exterioare. Chiar, nu ai observat că vă îmbrăcați și vă comportați la fel, că debitați aceleași enormități, că sunteți ușor confundabili unii cu alții ? Sigur, corporatismul te-a obligat să te lepezi de individualitate, de originalitate, altminteri te-ar fi concediat grabnic. Procedurile corporatiste, teambuilding-urile udate din belșug cu alcool și plăceri extravagante, statul cu orele în halele imense, sub  ochii vigilenți ai boss-ului te-au depersonalizat. Ai învățat să trăiești prin mimetism, conștient că părerile personale, contrare politicii firmei, te vor transforma în disident, în  corp străin. De  aici și până la concediere  nu mai e decât un pas, mic și inevitabil, așa că te-ai anulat ca persoană. Te-ai interșanjabilizat very fast, fiindcă e cool și fast, gesturile de revoltă nu  țin de foame.

Aș fi putut să-ți fiu tată și zău că m-aș fi străduit din răsputeri să te învăț lecția  măsurii. Și a iubirii, în contrast cu vrajba. Ți-aș fi repetat întruna că „trebuie să crești încet, la fel cum cresc copacii”[1] și că „violența  e cumplită, nu atât prin chinurile ei, cât pentru că  provoacă ură.”[2]   Sau că „libertatea va fi mai degrabă distrusă de cei care abuzează de ea, decât de cei care luptă împotriva ei.”[3] Te-aș fi rugat să-ți ierți părinții  și bunicii pentru neputința lor de a-ți da o țară mai bună, o lume mai dreaptă. Aidoma ție și ei au crezut că le vor schimba în bine, și ei au zbierat că generațiile dinaintea lor au pactizat cu demonii  sociali și politici ai vremii… Îți voi mărturisi ceva  dureros, deși  mă vei desfide și mai mult: în decembrie 1989, asasinarea soților Ceaușescu m-a bucurat, mi se părea o exorcizare inevitabilă a răului. Din nefericire, asemenea mie s-au comportat cam toți românii. Puțini au rămas lucizi în clipele acelea de demență colectivă abil indusă  de păpușarii internaționali. Deunăzi, te-am zărit în piață desfăcând cu obscen entuziasm o sticlă de șampanie  și chiuind animalic că un  semen de-al tău era îmbrâncit pe drumul carcerei, al detenției politice. Te-am privit o clipă, uluit și scârbit, amintindu-mi de mine, de cel din zilele celui mai sângeros, mai dezonorant Crăciun din istoria noastră recentă, și  mi-a venit să  iau în șuturi din nou condiția  umană.

Te compătimesc, cu un soi de dispreț,  ori de câte ori te aud că vrei o țară ca  afară. Omiți un amănunt important: acolo, luarea cu asalt a străzii se pedepsește adesea cu închisoarea ! Ca și protestele neautorizate, ca și agresarea persoanelor aflate în opoziție cu instinctele tale de gang. Ca să trăim ca afară e nevoie de muncă, disciplină și răbdare, de o civilizație a conviețuirii armonioase, nu de război civil. De suportare reciprocă,  căci tu ai ce învăța de la mine, iar eu, de la tine.

Dacă vei  pricepe că amândoi  iubim aceeași țară, România, și că îi  vrem sănătatea și cumsecădenia, înseamnă că nu mi-am irosit câteva minute mâzgălind foaia de hârtie sub care îmi așez numele. Dacă nu, te invit peste douăzeci de ani să-mi povestești cum te-a delabrat pe dinlăuntru ura exersată programatic și speculată de carnasierii politicii mondializării.

Așadar, la  bună vedere, dragul meu haștagist !

P.S. Găsesc în răspunsul unui jurnalist de la Sky News Australia către tinerii protestatari întru protejarea climei, niscaiva observații care te-ar putea interesa, dragul meu haștagist, așa încât le reproduc aici: „Sunteți prima generație care a cerut aer condiționat în fiecare clasă, lecțiile voastre sunt toate făcute la computer, aveți televizor în fiecare cameră, petreceți toată ziua folosind mijloace electronice, majoritatea mergeți la școală în autoturisme în loc să mergeți cu transport public. Sunteți cel mai mare consumator de bunuri de larg consum din istorie, cumpărând încontinuu cele mai scumpe haine pentru a fi «la modă». Până  și protestul vostru este mediatizat prin mijloace digitale și electronice. Așa că, înainte de a protesta, opriți aerul condiționat, mergeți la școală pe jos, opriți telefoanele, citiți o carte și făceți-vă un sandwich în loc să cumpărați mâncare ambalată. Din păcate, nimic din toate acestea nu se va întâmpla, pentru că sunteți egoiști, prost educați și manipulați de oameni care vă folosesc și vă conving de multe lucruri. Inclusiv de faptul că acest protest este o cauză nobilă, în timp ce voi vă bucurați de cel mai sălbatic lux occidental.

Treziți-vă, maturizați-vă și închideți gura! Informați-vă despre fapte înainte de a protesta!”

–––––––––––––––––

[1] Lev Nikolaevici Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)

[2] Ibidem

[3] John Galsworthy, Forsyte Saga